Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Vasile Cojocari

Ştiri / Economic

06 Sep. 2019 / 15:09

Suportul unic de 600 de lei poate fi ridicat până la sfârşitul anului

Casa Naţională de Asigurări Sociale informează beneficiarii care nu au ridicat încă suportul unic de 600 de lei că aceşti bani pot fi solicitaţi în continuare de la oficiile poştale, până la sfârşitul anului. Potrivit datelor CNAS, banii nu au fost încă ridicaţi de 1596 de beneficiari de pensii şi 562 de beneficiari de alocaţii sociale de stat, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, CNAS reaminteşte că suportul unic de 600 de lei a fost acordat beneficiarilor de toate tipurile de pensii, stabilite până la 1 aprilie 2019, al căror cuantum lunar nu depăşea 2000 de lei. De aceeaşi sumă au avut parte şi cei care primesc alocaţii sociale de stat. Este vorba despre persoanele cu dizabilităţi, inclusiv cu dizabilităţi din copilărie, persoanele cu vârstă de pensionare fără stagiu de muncă şi familiile care şi-au pierdut întreţinătorul.

Până în prezent, de suportul unic în mărime de 600 de lei au beneficiat 551 de mii de pensionari şi 67 de mii de beneficiari de alocaţii sociale de stat.

Comentarii