Ştiri

Sursa imaginii: radiochisinau.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

13 Sep. 2019 / 10:27

Ziua Naţională a Vinului va fi sărbătorită în centrul Chişinăului pe 5 şi 6 octombrie

Cea de-a 18-a ediţie a Zilei Naţionale a Vinului va fi sărbătorită în acest an pe 5-6 octombrie. Însă, startul sărbătorii va fi dat cu o săptămână mai devreme de vinăriile din ţară, care îşi deschid uşile pentru oaspeţi începând cu 28 septembrie şi până pe 13 octombrie.

În premieră, pe 5 şi 6 octombrie, Oraşul Vinului se va extinde dincolo de Piaţa Marii Adunări Naţionale, cuprinzând Scuarul Catedralei „Naşterea Domnului”, care va găzdui Şcoala Vinului şi Curtea Ţărănească, iar pe scena din strada pietonală „E. Doga” din Chişinău vor urca cei mai îndrăgiţi artişti autohtoni şi de peste hotarele ţării: trupa „Via Dacă”, Pasha Parfeni, formaţia „Tharmis”, Lupii&Calancea Band, Dj Marcus Lower, LUIKU(Ucraina), Viţa de Vie (România), Niko de Transilvania (România).

Degustarea vinurilor va putea fi făcută în funcţia de regiunea din care provin, standurile celor peste 65 de vinificatori fiind amplasate în baza hărţii regiunilor cu Indicaţie Geografică Protejată.

Vizitatorii ediţiei aniversare a Zilei Naţionale a Vinului vor putea opta, ca şi în anii precedenţi, pentru achiziţionarea unui Carnet al Degustatorului. Acesta va include informaţii despre vinăriile prezente la eveniment şi vinurile oferite spre degustare, 12 tichete pentru degustare, programul celor două zile festive, reduceri pentru materialele promoţionale, dar şi bilete pentru călătoria cu transportul public.

„Conceptul de sustenabilitate, încadrat în eveniment deja de câţiva ani, va fi extins, astfel, Ziua Naţională a Vinului, ediţia a 18-a va fi şi mai prietenoasă mediului prin: optimizarea consumului de energie electrică, utilizarea energiei regenerabile, reducerea cantităţii de deşeuri produse, trierea deşeurilor (colectarea separată), reciclare, utilizarea unor materiale biodegradabile, a mobilierului ecologic, etc”, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Pentru al doilea an consecutiv, comuna Snagov din România va găzdui, în perioada 14-15 septembrie, Ziua Vinului Moldovenesc. Evenimentul va reuni sub brandul de ţară „Vinul Moldovei. O legendă vie” 26 de vinificatori.

Ziua Vinului Moldovenesc va fi marcată şi la Iaşi, în perioada 21-22 septembrie, dar şi la Baia Mare pe 28 şi 29 septembrie. Startul a fost dat în Belarus, unde Vinul Moldovei a fost celebrat pe parcursul weekend-ului trecut.

Comentarii