Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Social

05 Feb. 2022 / 19:29

Contrar avertismentelor, pescarii se supun riscurilor pe gheaţa bazinelor acvatice /VIDEO/

Lacul Ghidighici din municipiul Chişinău s-a transformat, în ultima perioadă, într-un adevărat muşuroi. Chiar dacă în perioada 4-14 februarie a fost emisă o avertizare privind pericolul pe care îl prezintă stratul subţire de gheaţă din bazinele acvatice, pe iubitorii de pescuit la copcă nu i-a oprit acest pericol. În acest sens, salvatorii atenţionează populaţia să dea dovadă de prudenţă, relatează Mesager.


Lacul este împânzit de pescari care s-au aventurat să facă copci la mijlocul bazinului acvatic. Din cauza temperaturilor oscilante, stratul de gheaţă, deşi este destul de gros, are o suprafaţă neuniformă şi plină de crăpături, şi asta se poate observa chiar la marginea lacului.

Pe acest bărbat l-am surprins pescuind mai aproape de mal. Deşi spune că stratul de gheaţa este suficient de gros, pescarul pune accentul pe o prudenţă sporită.

„Este periculos în perioada aceasta pe gheaţă? - La moment nu. Trebuie să avem funie, asta în primul rând, trebuie să avem un spărgător de gheaţă. Te culci pe coada spărgătorului. Gheaţa nu este subţire, este normală, are vreo 15 centimetri. Nu este pentru prima dată când vin. Aceste crăpături sunt de la ger”, spune bărbatul.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă îndeamnă persoanele să evite bazinele acvatice care nu sunt dotate cu staţii de salvare. De la începutul acestui an, patru persoane au fost savate de le înec în timp ce se aflau pe gheaţă.

„În contextul temperaturilor oscilante de afară, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă avertizează populaţia că mersul, aflatul pe bazinele acvatice este periculos. Îndemnăm ca oamenii să nu se află pe bazine acvatice care nu sunt dotate cu staţii de salvare”, a declarat Liliana Puşcaşu, ofiţer de presă în cadrul IGSU.

Conform meteorologilor, în următoarele zile, vremea se va încălzi, temperatura ajungând ziua până la plus nouă grade Celsius. Noaptea va fi mai frig. Mercurul din termometre va coborî până la 6 grade sub zero.

Comentarii