Ştiri

Sursa imaginii: caleaeuropeana.ro

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

31 Aug. 2020 / 10:46

Daniel Ioniţă: Ziua Limbii Române, sărbătorită în egală măsură pe cele două maluri ale Prutului

Ziua Limbii Române, sărbătorită în egală măsură pe cele două maluri ale Prutului, în România şi în Republica Moldova, dar şi pe Mapamond, de către cei pentru care „limba română este Patria mea” – asta se spune în mesajul ambasadorului României la Chişinău, Daniel Ioniţă.

„Felicitări tuturor! Suprema formă de respect faţă de limba noastră maternă este să o vorbim şi să o scriem corect. În ceea ce mă priveşte, rămân un optimist...”, a adăugat ambasadorul.

În contextul sărbătorii de astăzi, Daniel Ioniţă a publicat pe pagina sa de socializare versurile poeziei „Visez mereu”, scrisă de Victor Felea:

Visez mereu cai verzi şi cai albaştri –
Întotdeauna am visat ce nu trebuia
Aşa eram eu alcătuit
Mai mult din ceva ce nu se vedea

Şi caii aceştia erau mai adevăraţi
Decât lucrurile din jurul meu
Şi zburam cu ei la mare distanţă
Şi nimeni nu mă zarea şi nu-mi era greu

Uneori însă mă trezeam din vis
Şi mă loveam de pereţi cu durere
Şi eram atât de firav şi de neînsemnat
Încât casa trupului nu-mi făcea plăcere

Şi iarăşi visam cai verzi şi cai albaştri
Şi cu ei dispăream într-un spaţiu vrăjit
Şi astfel scăpam de lungi umilinţe
Şi ca flăcăul din basme mă simţeam fericit

Ziua Limbii Române este sărbătorită şi în România din anul 2013.

Comentarii