Ştiri

Sursa imaginii: captură video:Observatorul de Nord

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Regional

01 Dec. 2020 / 18:31

Ziua Naţională a României, marcată la Soroca

Ziua Naţională a României a fost marcată şi la Soroca. Dis-de-dimineaţă, la monumentul lui Ştefan cel Mare, câţiva tineri au intonat imnul la trompete. Oamenii care poartă în inimă valorile româneşti au depus flori, iar în curtea Bisericii „Sfinţii Martiri Brâncoveni” s-a organizat un tedeum în memoria înaintaşilor care au înfăptuit unirea. De ani buni, marele eveniment este organizat la Biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” de pe cheiul râului Nistru, construit cu sprijinul Guvernului de la Bucureşti, relatează Mesager.

Imnul naţional al României a răsunat în toată Piaţa Libertăţii din centrul municipiului Soroca, iar câţiva români au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare. Ziua Naţională a României a fost marcată şi printr-o cursă automobilistică, echipată cu drapelele statului român, care a defilat pe străzile oraşului. La eveniment s-au adunat toţi cei care se consideră români, gândesc şi trăiesc româneşte.​

La troiţa din curtea Bisericii „Sfinţii Martiri Brâncoveni” a fost oficiat un tedeum în memoria înaintaşilor care au înfăptuit unirea. Acolo este instalată şi o placă comemorativă cu inscripţia numelor celor care au luptat pentru Marea Unire de la 1918.

„Din păcate, încă nu suntem o ţară întreagă, din păcate suntem încă bucăţele şi Basarabia încă nu este acolo unde trebuie să fie aşa cum şi-au dorit înaintaşii noştri. Troiţa este ridicată în cinstea tuturor celor care şi-au dat viaţa ca noi să fim liberi şi să sărbătorim Ziua Naţională a României”, a declarat parohul bisericii, Sorin Huluţă.

Evenimentul a culminat cu depuneri de flori în satul Stoicani la Cimitirul Ostaşilor Români.

Comentarii