Ştiri

Sursa imaginii: dse.md

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Regional

13 Mai 2019 / 18:32

Unitatea de salvatori şi pompieri din Cahul a fost renovată

Mai multă siguranţă pentru locuitorii din Cahul şi alte 42 de localităţi. Unitatea de salvatori şi pompieri din oraş a fost renovată, iar acum serviciul de intervenţii urgente are la dispoziţie condiţii mai bune de muncă. Pompierii şi salvatorii au primit şi echipament modern, relatează Mesager.

Vadim Cârjau este salvator de 16 ani. A intervenit în sute de situaţii de urgenţă şi spune că în lupta contra cronometru împotriva flăcărilor sau atunci când de rapiditatea cu care acţionează depind vieţi omeneşti, contează atât pregătirea dar şi echipamentul pe care îl are la dispoziţie.

„O autospecială multi funcţională pentru intervenţii la descarcerări şi la stingerea incendiilor, şi are un compartiment pentru a acorda primul ajutor medical în caz de urgenţă. Este foarte bine dotată, faţă de ceea ce am avut în ultimii ani”, a declarat şeful de gardă al echipei de salvare IGSU, Cahul, Vadim Cârjau.

„Autospeciala cu care am intervenit la mai multe intervenţii şi a făcut faţă, noi suntem mândri că avem la unitate aşa un automobil şi cred că în continuare vom face faţă la mai multe intervenţii”, a spus şoferul autospecialei, Nicolae Matcaş.

În afară de echipament şi unităţi de transport, salvatorii şi pompierii din oraşul Cahul au la dispoziţie condiţii mai bune de muncă. Nouă remiză a fost reconstruită din temelii şi adaptată necesităţilor specialiştilor”, a spus şeful IGSU din Cahul, Ion Caraja.

La evenimentul de inaugurare au fost prezenţi ministrul de interne Alexandru Jizdan şi ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, structurată care a susţinut financiar lucrările. Oficialii au inspectat Detaşamentul.

„Salvatorii şi pompierii ce activează aici vor putea să reacţioneze mai eficace la situaţiile de criză, naturale sau de urgenţă prin urmare îndeplinindu-şi misiunea de a salva vieţi şi bunuri materiale pentru populaţia din Cahul şi din împrejurimi. O unitate de salvatori şi pompieri dotată este de o importanţă vitală”, a spus ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Holgan.

„Această remiză a fost construită în mare parte din banii poporului american, cu contribuţia consiliului raional, cu contribuţia Guvernului Republicii Moldova, un lucru este cert, nu este ultima remiză pentru că în faţă sunt în faza finală remiza de la Taraclia, de la Căuşeni”, a spus ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan.

Reconstrucţia şi renovarea remizei a costat 7 milioane 650 mii lei dintre care 320 mii de dolari au fost oferiţi de Guvernul SUA.

Comentarii