Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

07 Aug. 2020 / 21:13

Premierul României: Gazoductul Ungheni-Chişinău este gata

Premierul României, Ludovic Orban, a declarat vineri că gazoductul Ungheni-Chişinău este finalizat, iar o dată cu finalizarea acestei investiţii există posibilitatea furnizării gazului natural ce provine din România în Republica Moldova, scrie Agerpres.

„Am o veste bună să vă dau. Chiar dacă nu s-a făcut o inaugurare a unei investiţii extrem de importante pentru România, această investiţie este gata, este vorba de gazoductul Ungheni-Chişinău. Investiţia realizată de Transgaz, investiţie care este finalizată şi care o dată cu finalizarea acestei investiţii există posibilitatea furnizării gazului natural în Republica Moldova, gaz natural care să provină din România, oferindu-le astfel o alternativă locuitorilor din Republica Moldova la gazul rusesc”, a spus premierul României, la începutul şedinţei de Guvern.

Ludovic Orban a adăugat că această investiţie arată determinarea României de a fi alături de cetăţenii Republicii Moldova şi este extrem de importantă pentru relaţiile dintre cele două ţări.

Lucrările de construcţie a gazoductului Ungheni-Chişinău au demarat pe 18 februarie 2019.

Comentarii