Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Frisk Cristian

Ştiri / Sport

21 Iul. 2019 / 07:50

Francezii domină Turul Franţei

Ciclistul francez Thibaut Pinot (Groupama FDJ) a câştigat etapa a 14-a a Turului Franţei, Tarbes - Tourmalet Bareges, 117,5 km. Sosit al doilea, compatriotul său Julien Alaphilippe (Deceuninck Quick Step) îşi consolidează poziţia de lider în clasamentul general. ​​​​​​​

În clasamentul general Alaphilippe are acum 2'02" avans faţă de Thomas, 2'14" faţă de olandezul Steven Kruijswijk (Jumbo Visma), 3'00" faţă de columbianul Egan Bernal (Ineos), 3'12" faţă de germanul Emanuel Buchmann (Bora Hansgrohe) şi 3'12" faţă de Pinot. 

Tricoul verde al sprinterilor este purtat în continuare de slovacul Peter Sagan (Bora Hansgrohe), cel alb cu buline roşii al căţărătorilor de belgianul Tim Wellens (Lotto Soudal), în timp ce cel alb al tinerilor sub 25 de ani a fost preluat de coechipierul lui Thomas, columbianul Egan Bernal.

Dacă până acum existau dubii că Alaphilippe este un real candidat la victoria finală, performanţa sa pe Tourmalet a spulberat orice îndoială în această privinţă. 

Duminică are loc etapa a 15-a, a treia din Pirinei, Limoux - Foix Prat d'Albis, 185 km, din nou cu sosire la vârf.

Comentarii