Ştiri

Sursa imaginii: agora.md

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Social

26 Iun. 2019 / 19:58

Vlad Plahotniuc şi Constantin Ţuţu, cercetaţi penal în Rusia pentru trafic de droguri

Ministerul Afacerilor Interne al Federaţiei Ruse l-a pus astăzi sub învinuire, în lipsa acestuia, pe fostul lider al Partidului Democrat Vlad Plahotniuc, dar şi pe persoana sa de încredere – sportivul de performanţă Constantin Ţuţu, fost deputat democrat. Învinuirea le-a fost înaintată pentru organizarea şi conducerea unui grup criminal. Totodată, cei doi sunt vizaţi în 28 de episoade de contrabandă şi comerţ de substanţe narcotice în proporţii deosebit de mari, transmite IPN cu referire la pagina electronică ministerului rus.

Departamentul de investigaţii al MAI din Federaţia Rusă desfăşoară urmărirea penală a conducătorilor şi participanţilor unei organizaţii transnaţionale care a organizat livrarea prin contrabandă a drogurilor în proporţii deosebit de mari din Africa de Nord, prin tranzitarea Uniunii Europene, către ţările CSI, cu vânzarea stupefiantelor inclusiv pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Comunitatea criminală, care îngloba mai multe grupuri organizate, a fost creată în perioada iunie-august 2012 şi condusă de Oleg Pruteanu, originar din Republica Moldova şi de mai mulţi cetăţeni spanioli. În urma investigaţiilor, au fost identificaţi şi traşi la răspundere penală mai bine de 60 de participanţi pe caz. Din circuitul ilegal a fost confiscată o tonă de haşiş.

În cadrul investigaţiilor s-a stabilit că fostul lider al PDM Vladimir Plahotniuc, „având posibilitatea de a influenţa situaţia politică şi organele conducerii de stat, apelând la metode criminale de influenţă asupra persoanelor care opuneau rezistenţă, cu scopul îmbogăţirii personale, a făcut o înţelegere cu liderii criminalităţii organizate din Republica Moldova, inclusiv cu cei care ocupă un loc superior în ierarhia criminală”.

„Nu mai târziu de 2012, Vladimir Plahotniuc, a devenit unul dintre conducătorii grupului criminal internaţional”. Interacţiunea cu Oleg Pruteanu era asigurată de sportivul Constantin Ţuţu, fost deputat în Parlament, care era şi persoana de încredere a lui Plahotniuc, se mai spune în informaţia ministerului.

Investigaţiile pe caz continuă.

Vladimir Plahotniuc a negat implicarea lui în acest dosar şi a menţionat că este un dosar politic. Pe pagina sa oficială de Facebook, Plahotniuc a precizat că „toate aceste dosare sunt fantezii”.

Federaţia Rusă mi-a deschis mai multe dosare, nu cunosc numărul exact, despre fiecare am aflat din presă: fie apăreau când erau alegeri, fie atunci când Republica Moldova, sub guvernarea Partidului Democrat, lua anumite decizii care nu erau pe placul Moscovei. Toate aceste dosare sunt fantezii şi încercări de a implica numele meu în nişte dosare care nu au absolut nici o legătură cu mine. Interpol a respins exact pe acest motiv de hărţuire politică zeci de tentative ale Rusiei, prin care se încerca limitarea abuzivă a libertăţii mele de mişcare. De asemenea, am primit mesaje din partea autorităţilor din anumite ţări în legătură cu unele acţiuni pe care Federaţia Rusă le-a încercat împotriva mea, prin intermediul statelor respective”, a comentat Vladimir Plahotniuc.

 

Comentarii