Ştiri

Sursa imaginii: moldova.org

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

09 Iun. 2021 / 10:39

Noi detalii privind trucarea licitaţiilor transfuziei sanguine(VIDEO)

Serviciul protecţie internă şi anticorupţie (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne oferă noi detalii privind cazul celor trei persoane cu funcţii publice din cadrul Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui (CNTS) şi al Agenţiei pentru Achiziţii Publice, care au fost reţinute.


Astfel, începând cu luna februarie curent, în cadrul cauzei penale au fost documentate acţiunile ilegale comise de persoane publice şi cu funcţii de demnitate publică din cadrul CNTS, Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, din sistemul medical, persoane juridice cu diverse forme de organizare, dar şi persoane fizice.

Conform informaţiilor, aceştia, folosindu-şi atribuţiile şi competenţele aferente funcţiilor deţinute, au creat condiţii pentru înlăturarea obstacolelor legale şi logistice pentru organizarea şi trucarea unor licitaţii.

În urma analizei materialelor cauzei penale se presupune că directorul CNTS a favorizat companii pentru desemnarea acestora în calitate de câştigători la licitaţiile publice pentru consumabile şi produse parafarmaceutice.

Astfel, un agent economic a livrat testele necesare primei etape de triere, însă reprezentanţii CNTS s-au eschivat de la semnarea actelor contabile, a actului de predare-primire, facturilor fiscale şi a altor acte ce ar confirma livrarea testelor în valoare de peste un milion de lei. În consecinţă, agentul economic a acţionat în judecată CNTS pentru eschivarea de la respectarea clauzelor contractuale.

În cadrul şedinţei de judecată, directorul CNTS a prezentat acte false pentru a demonstra utilizarea testelor din rezerva medicală şi nu pe cele ale agentului economic câştigător.

În pofida necesităţii ireproşabile, persoana bănuită favoriza doar un agent economic şi tergiversa procedura de licitaţie.

În cadrul măsurilor speciale de investigaţie autorizate a fost depistată complicitatea bănuitei la prezentarea unei oferte trucate şi ulterior câştigul licitaţiei anunţate de către un partener extern al Republicii Moldova.

În speţă, compania favorizată de directorul CNTS, fiind desemnată câştigătoarea unei licitaţii organizate de către donatorul extern, urma în decursul a 100 zile să livreze către IMSP Spitalul Clinic Bălţi un aparat de plasmafereză estimat la valoarea de 18.000 USD. 

Pentru a primi mijloacele financiare de la organizatorii licitaţiei, administratorul companiei a recepţionat cu acordul directorului CNTS un aparat de plasmafereză pentru a fi prezentat donatorului şi beneficiarilor în cadrul ceremoniei de donaţie.

Prin urmare, aparatul de plasmafereză aflat la evidenţa CNTS a fost prezentat donatorului şi instituţiei medicale, care aparent a reprezentat utilajul achiziţionat în urma licitaţiei.

Pe 7 iunie au fost desfăşurate nouă percheziţii în birourile din CNTS, la sediul agentului economic, în instituţia medicală din Bălţi şi în sediul unui laborator medical privat din Chişinău. În urma percheziţiilor au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare, sisteme informaţionale, documente care au relevanţă probatorie.

Acţiunile de urmărire penală şi măsurile speciale de investigaţie continuă pentru a stabili circumstanţele şi toate persoanele care au contribuit la săvârşirea ilegalităţilor depistate.

Comentarii