Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

15 Apr. 2019 / 19:00

Campanie Moldova 1 „Într-un gând de Paşti”: Află povestea familiei Ungureanu din Coloniţa

Sărbătorile pascale sunt un moment al învierii speranţei pe care îl aşteptăm cu sufletul curat şi inima senină. Nu toţi se pot bucura însă pe deplin de aceste sărbători. Vă invităm să aflaţi istoriile a zece familii pentru care un coş cu produse, jucării şi dulciuri le-ar aduce căldură şi lumină în case. Mesager lansează campania „Într-un gând de Paşte”. Împreună putem readuce bucuria în familiile unde nu s-a mai zâmbit demult.

Familia Ungureanu din localitatea Coloniţa duce o viaţă mai puţin fericită. Are un venit modest, iar indemnizaţiile pentru copii şi ajutoarele sociale nu mai sunt o salvare. Astfel, pentru pici un coş cu produse, jucării sau dulciuri le-ar aduce într-adevăr căldură şi lumină în case.

Liuba şi Viorel Ungureanu cresc şi educă şase copii. Cei opt membri ai familiei locuiesc împreună la mama Liubei, într-o cameră modestă.

„Ne este la moment foarte greu, nu avem casă, nu avem masă, locuim la mămica. Fratele de acum e mare, suntem foarte mulţi, nu putem să ne acomodăm, camerele sunt mici. Mâncăm în camera cea mică, întâi mănâncă copiii, apoi mâncăm noi, pe rând, că nu putem toţi să stăm la o masă, este strâmt şi nicidecum nu putem să stăm împreună”, a spus Liuba Ungureanu.   

Chiar dacă are doar 13 ani, Ana-Maria este mâna dreaptă a mamei sale.

„Eu sunt cea mai mare, o ajut pe mama şi iubesc surorile mele. Stau cu copiii, fac curăţenie, o ajut la mâncare. Câteodată mi-i greu, dar deja sunt deprinsă”, afirmă Ana-Maria.

Cel mai mult copila îşi doreşte să aibă o cameră doar pentru ea, unde să-şi facă temele în linişte.

„Şi fata cea mai mare să aibă un loc unde să-şi facă temele, să nu stăm ghemuiţi toţi, stă încordată, lumina e slabă, e greu”, spune Liuba Ungureanu.

Şi Victor este deprins cu munca de mic. Cel mai mult copilului îi place să-şi alinte surorile prin cântece.

„O ajut pe mama la curăţenie, după ce termin curăţenia cu mama îmi fac temele şi după citesc expresiv de zece ori cum îmi spune învăţătoarea. Eu le cânt surorilor mele mai mici”, a menţionat Victor.

Capul familiei, Viorel Ungureanu, nu are un loc de muncă stabil. Lucrează pe unde apucă, iar banii pe care îi obţine nu-i ajung nici măcar pentru strictul necesar.  

„El acum lucrează la pădure ca să aducă lemne de foc, dar aşa lucrează cu construcţia când are de lucru, rar când are lucru stabil. Banii pe care soţul îi lucrează, trei mii de lei lunar, luăm câte trei pachete de pampersuri şi câte zece pachete de mâncare pentru copii, în rest mai cumpărăm biscuiţi, dulciuri pentru copii şi de-acum comunalele”, a precizat mama copiilor.

Familia Ungureanu supravieţuieşte din îndemnizaţiile pe care le primesc de la stat.

„Au solicitat şi au beneficiat de ajutor, au fost făcute pachetele de documente de asistentul social şi au primit o compensaţie materială, bugetul este sărac. Unicul venit sunt indemnizaţiile pentru copii şi de la ocazie la ocazie veniturile”, a declarat Angela Zaporojan, primara din Coloniţa.

De sărbătorile pascale, Melisa şi Andreea vor să aibă mai multe jucării. Recent, în familie au mai apărut pe lume două fetiţe gemene, Lori şi Beti.

Copiii speră că în acest an, iepuraşul de Paşte va fi generos şi le va îndeplini visurile.

Dacă istoria acestei familii nu te-a lăsat indiferent, te îndemnăm să o ajuţi. O poţi face apelând direct familia Ungureanu la nr: 060478974 sau poţi lua legătura cu redacţia Moldova 1: 022723269, care va duce toate darurile eroilor campaniei.

Comentarii