Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

17 Sep. 2019 / 20:24

Autorităţile capitalei îndeamnă locuitorii să protejeze oraşul

Primăria municipiului Chişinău îndeamnă cetăţenii oraşului şi oaspeţii capitalei să respecte legea şi să se abţină de la vandalizarea zidurilor clădirilor publice, pentru a avea şi a menţine un oraş frumos.

Totodată, Primăria atenţionează că „cei care continuă să urâţească spaţiul public al capitalei, prin înscrierea sau aplicarea pe ziduri, pe faţadele imobilelor proprietate publică sau privată, pe monumente istorice şi de arhitectură sau pe orice alt tip de construcţii a inscripţiilor neautorizate, prin utilizarea de vopsele, sprayuri şi alte asemenea materiale care murdăresc sau produc deteriorarea ori distrugerea bunurilor în cauză, sunt prevăzute sancţiuni, conform prevederilor Codului Penal al Republicii Moldova”.  

În caz de neconformare cu solicitarea administraţiei publice locale vizavi de abţinerea de la vandalizarea zidurilor clădirilor publice, cetăţenii riscă să fie sancţionaţi cu amendă de la 27500 până la 42500 lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 200 de ore sau cu închisoare de până la 1 an, conform prevederilor art. 288, Cod Penal al Republicii Moldova, vandalizarea faţadelor clădirilor.

Cetăţenii care observă cazuri de vandalizare a zidurilor clădirilor din oraş sunt rugaţi să apeleze la numărul unic de urgenţă 112.

Comentarii