Ştiri

Sursa imaginii: InfoEscola

Postat de: Vasile Cojocari

Ştiri / Regional

18 Mai 2019 / 19:58

Hospice-ul din Străşeni cu personal medical din SUA a împlinit 20 de ani

Îşi trăiesc viaţa în suferinţă şi durere, iar unii se sting în chinuri greu de imaginat - vorbim de bolnavii incurabili, care doar cu susţinerea specialiştilor calificaţi în domeniul îngrijirilor paliative şi cu ajutorul micilor doze de morfină reuşesc să atenueze din durerea cumplită care îi macină, relatează Mesager.

În această situaţie sunt şi pacienţii care se află sub supravegherea personalului medical de la Hospice-ul „Carolina de Nord” din Zubreşti, Străşeni.

Centrul poartă numele acestui stat pentru ca de acolo au venit banii necesari pentru înfiinţarea lui. Astăzi, hospice-ul a împlinit 20 de ani de activitate, iar partenerii externi de dezvoltare au venit în vizită,  

„Mi-au tăiat piciorul, de la diabet s-a inflamat piciorul, infecţie şi ei au vrut să-mi păstreze piciorul, dar nu au putut”, spune un pacient.

„Aici e bine şi curat, în fiecare zi ne este schimbată lenjeria de pat. Mă simt mai bine, acum nu am durere, însă ea apare uneori”, a declarat alt pacient.

„Îngrijim de aceşti pacienţi, le ameliorăm durerile, pentru că aici mai mult stau pacienţi care sunt incurabili. Este un mare lucru să fii la capul pacientului şi să-i uşurezi suferinţele, să-i alini durerile, să-l mângâi şi ei sunt foarte mulţumiţi că uneori acasă nu are cine”, a spus asistenta medicală, Maria Roşcovan.

„Sunt aleşi pacienţii cei mai gravi, mai mult pacienţii oncologigi, care sunt cu stomă, cu cateter, care sunt la pat, care au escare. Bolnavii gravi care au nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat medicul de familie, Larisa Slanină.  

Cu suportul Statelor Unite ale Americii, Hospice-ul „Carolina de Nord” din Zubreşti, Străşeni a fost renovat la standarde internaţionale, iar mai mulţi specialişti au beneficiat de instruiri în domeniul îngrijirii paliative. Partenerii externi de dezvoltare din Carolina de Nord au dat asigurări că vor continua să susţine proiectele din Moldova destinate persoanelor cu boli incurabile.

„Cel mai important proiect care este cred că pilot în republică este îngrijirea paliativă hospice la domiciliu. Anual beneficiază de îngrijiri paliative în hospice circa 190-220 de persoane şi la domiciliul avem cinci echipe mobile în diferite colţuri ale republicii şi beneficiază 70 de pacienţi.

„Este foarte important să oferim suport pentru pacienţii care sunt practic în ultimele clipe de viaţă.  În acest centru ei găsesc susţinere, iar Statele Unite ale Americii îşi propun să contribuie la activitatea hospice-ului şi mai departe”, a spus secretarul de stat din Carolina de Nord, Elaine Marshall.

În Moldova peste 25 de mii de pacienţi care suferă de maladii incurabile ar avea nevoie de îngrijiri paliative.

Comentarii