Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Politic

13 Aug. 2019 / 16:58

Comisia de anchetă privind frauda bancară solicită pornirea urmăririi penale pe numele lui Leancă, Drăguţanu, Candu şi Arapu

Comisia parlamentară privind investigarea fraudei bancare solicită pornirea urmăririi penale pe numele fostului premier Iurie Leancă; fostului preşedinte al Parlamentului, Adrian Candu şi al fostului ministru al Finanţelor, Anatol Arapu şi Dorin Drăguţanu, guvernator al BNM până în 2015. Un demers în acest sens a fost expediat în adresa Procuraturii Generale şi Ministerului Afacerilor Interne de către membrii Comisiei de anchetă. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Comisiei de anchetă, Alexandr Slusari pe pagina sa de Facebook.

Comisia de anchetă privind elucidarea circumstanţelor devalizării sistemului bancar a constatat că după ce Guvernul Republicii Moldova a decis acordarea garanţiilor de stat pentru creditele de urgenţă acordate de Banca Naţională a Moldovei în valoare de 9,5 mlrd lei, cele trei bănci au activat fără a dispune de o administrare specială de stat şi au sustras sume colosale de bani din sistemul bancar al Republicii Moldova. Aşadar, conducerea Guvernului şi a Băncii Naţionale au acţionat în acea perioadă cel puţin cu neglijenţă crasă în serviciu, neasigurând imediat după acordarea garanţilor de stat, control asupra BEM, Unibanc şi Banca Socială. Reamintim că garanţiile de stat ulterior au fost transformate în datoria de stat şi pusă pe umeri ai cetăţenilor cu dobânda de 5 %”, a menţionat Alexandr Slusari.

Contactat telefonic de către Radio Moldova Actualităţi, preşedintele Comisiei de anchetă, Alexandr Slusari, a declarat că prin solicitarea emisă se cere verificarea legalităţii acţiunilor întreprinse de mai mulţi funcţionari care au decis acordarea garanţiilor de stat pentru creditele de urgenţă acordate celor trei bănci falimentare.

Deputatul Partidului Democrat, Andrian Candu, a comunicat pentru Radio Moldova Actualităţi că examinează posibilitatea pentru a-l ataca în instanţă pe Alexandr Slusari. „Guvernarea de atunci a luat o decizie colectivă şi bună”, a specificat Andrian Candu.

Reprezentanţii Procuraturii Generale au declarat pentru Moldova 1 că vor examina solicitarea în termenii prevăzuţi de lege.

Comentarii