Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Eurovision 2019

03 Feb. 2019 / 13:30

Concursul Eurovision este posibilitatea de a se afirma - spun participanţii la selecţia naţională

Concursul Eurovision este o posibilitate de a se afirma – asta susţin participanţii în cadrul selecţiei naţionale Eurovision 2019, relatează Moldova 1.

„Eurovisionul este singurul festival care se mai organizează în Moldova, unde muzicienii de diferit nivel, de diferite vârste şi pregătire îşi pot demonstra talentele”, a menţionat Mihail Smolenco, participant.

„Piesa I will not surrender este scrisă de trei compozitori din Europa. Mesajul cântecului este despre puterea omului să meargă prin viaţa lui, şi atunci când cade are puteri să se ridice şi să meargă înainte”, a spus Maxim Zavidia, participant.

„Cântecul se numeşte Soulmates - suflet drag. Mesajul este că două suflete pereche pot fi împreună”, a specificat Iulia Cazacenco, participantă.  

„Piese de diferite genuri, unii s-au pregătit mai bine, alţii mai puţin, piesele slăbuţe, cam dificil”, a declarat Andrei Tostogan, compozitor şi interpret, membru al juriului.

„Îmi pare că nivelul nostru a scăzut din păcate, afectează tot ce se întâmplă în domeniul culturii, care nu este luată în serios, o ţară care nu are cultură, nu există. Fără un ajutor din partea statului, Guvernului, Ministerului Culturii nu izbutim”, a menţionat Ilona Stepan, directoarea Capelei „Doina”, membră a juriului.

Pentru preselecţia naţională Eurovision au fost înregistrate în acest an 28 de dosare, mai puţine decât anii precedenţi, iar pentru audiţiile live au fost acceptaţi 26 de interpreţi.

„Prezenţa a fost cam slabă în acest an, dar sperăm că diversitatea care o prezintă artiştii în acest an, pentru această ediţie a Eurovisionului, ne va ajuta să alegem cu toţii o piesă care va fi demnă de scena din Tel Aviv”, a declarat Vitalie Cojocaru, producător general Eurovision Moldova.   

Zece voci se vor auzi de pe scena finalei naţionale din 2 martie a Concursului Eurovision 2019. În studioul 2 al televiziunii naţionale au avut loc ieri audiţiile live, iar prestaţia vocală şi calitatea pieselor au fost apreciate de un juriu format din cinci profesionişti - Vali Boghean, Cristina Scarlat, Andrei Tostogan, Ilona Stepan şi Sandu Gorgos. Cei zece norocoşi sunt Ana Odobescu, Aurel Chirtoacă, Cristina Coşciug, Diana Brescan, Mihaela Frimu, Maria Gospodinova, Maxim Zavidia, Marcela Scripcaru, Mihail Smolenco şi Vera Ţurcanu.

Anul acesta Concursul Eurovision 2019 va avea loc în Israel, după ce anul trecut, la Lisabona, interpreta Netta Barzilai a cucerit publicul cu piesa „Toy”. Concursul se va desfăşura în Tel Aviv Convention Center. Semifinalele vor avea loc pe 14 şi 16 mai, iar finala va avea loc pe 18 mai 2019. Tradiţional, show-ul va fi transmis în direct de Moldova 1, Radio Moldova şi on-line pe www.trm.md.

Comentarii

Citeste si ...

Dosarele a 26 de interpreţi, acceptate pentru audiţiile LIVE Eurovision 2019

Ştiri / Eurovision 2019

21 Ian. 2019 / 15:15

Dosarele a 26 de interpreţi, acceptate pentru audiţiile LIVE Eurovision 2019

Eurovision 2019: Astăzi se vor desfăşura audiţiile LIVE

Ştiri / Eurovision 2019

02 Feb. 2019 / 09:00

Eurovision 2019: Astăzi se vor desfăşura audiţiile LIVE

28 de dosare, depuse la selecţia naţională Eurovision 2019

Ştiri / Eurovision 2019

18 Ian. 2019 / 18:30

28 de dosare, depuse la selecţia naţională Eurovision 2019