Ştiri

Sursa imaginii: Canal3.md

Postat de: Vasile Cojocari

Ştiri / Economic

22 Iul. 2019 / 17:45

Jumătate de miliard de lei – venitul în buget adus de Serviciul Vamal timp de o săptămână

În perioada 15-21 iulie, veniturile încasate în bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 483,7 milioane de lei, fiind perfectate 11.959 de declaraţii vamale, relatează Mesager.

La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 194 de încălcări ale legislaţiei vamale, dintre care 141 se referă la depăşirea termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine. Totodată, au fost întocmite 99 de procese-verbale şi aplicate amenzi în sumă de circa 364 mii de lei.

În perioada de referinţă, fluxul unităţilor de transport a înregistrat o creştere constantă. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leuşeni şi Sculeni.

Comentarii