Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Vasile Cojocari

Ştiri / Economic

22 Mar. 2019 / 12:04

Gazprom a început să notifice ţările din occident privind oprirea transportul de gaze prin Ucraina

Gazprom a început să notifice oficial ţările din vecinătatea Ucrainei că, la începutul anului viitor, va fi oprit transportul de gaze prin teritoriul Ucrainei, a declarat şeful Naftogaz, Andrei Kobolev. În martie, despre primirea unei astfel de scrisori de la „Gazprom Export” au anunţat şi autorităţile bulgare.

Autorităţile ucrainene ar urma să semneze un nou acord de tranzit cu Rusia, după ce contractele existente expiră la 31 decembrie 2019, relatează Radio Moldova Actualităţi.

În opinia expertului în energetică Veaceslav Ioniţă, Republica Moldova ar trebui să negocieze cu România un acord prin care ţara noastră să devină un proiect prioritar pentru conducta de gaz românesc.

„Sunt câteva elemente importante, primul este că Moldovei îi expiră contractul cu Gazprom, iar despre contractul nou până ce n-am auzit nimic nou în spaţiul public ce se negociază şi cum se negociază şi doi: Moldova nu are o soluţie în caz că se întâmplă deconectarea tranzitului prin Ucraina, lucrul acesta s-a văzut în 2006. Sunt câteva soluţii, una ar fi să procurăm de la Ucraina anumite cantităţi de gaz şi al doilea ar fi ca Republica Moldova să negocieze cu România ca direcţia Republica Moldova să devină un proiect prioritar al Transgazului din România”, a spus expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniţă.

 

Comentarii