Ştiri

Sursa imaginii: ipn.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

24 Iun. 2019 / 19:00

Viceprimarul capitalei ar putea fi cercetat penal

Preşedintele Comisiei de investigare a fraudei bancare, Alexandru Slusari, cere Procuraturii să iniţieze o urmărire penală pe numele viceprimarului capitalei, Nistor Grozavu. Slusari susţine că Grozavu ar fi autorizat ilegal construcţia unor blocuri pe strada Bogdan Voievod. Solicitat de Moldova 1, viceprimarul nu a reacţionat la acuzaţii, relatează Mesager.

„Autorizaţia şi certificatul de urbanism a fost eliberat cu încălcări grave ale legislaţiei. Din cinci terenuri pentru care au permise lucrările de construcţie, două terenuri aparţin municipiului Chişinău. Nistor Grozavu nu a avut dreptul să dispună începutul lucrărilor de construcţie pe două terenuri despre care nu s-au pronunţat consilieri municipali”, a spus Slusari.

Solicitat de Moldova 1, viceprimarul Nistor Grozavu nu a reacţionat la acuzaţiile ce i se aduc.

Potrivit IPN, astăzi a fost audiat în cadrul Comisiei de anchetă fostul ministru al Finanţatelor, Veaceslav Negruţa. Pentru ziua de joi, Alexandru Slusari i-a invitat la audieri pe fostul preşedinte al Comisiei economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă şi pe ex-ministrul Economiei, Valeriu Lazăr. În acelaşi timp, vicepreşedintele Parlamentului a anunţat că a făcut un demers către Procuratura Generală prin care cere urmărirea penală a viceprimarului Chişinăului, Nistor Grozavu, pentru că acesta ar fi autorizat ilegal construcţia unui complex rezidenţial pe strada Bogdan Voievod din capitală.

„La Secretariatul Parlamentului avem nevoie de informaţia din arhiva stenogramei pentru buget şi finanţe din aprilie 2013. De la BNM avem nevoie de copiile contractelor cu Kroll, Kroll 1, Kroll 2, cu caietul de sarcini, precum şi lista tuturor şefilor departamentelor care au activat la BNM”, a declarat Alexandru Slusari.

Comentarii