Ştiri

Sursa imaginii: moldpres.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Cultură

21 Iun. 2019 / 20:26

La Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor au fost nominalizate peste 100 de cărţi

Uniunea Scriitorilor din Moldova a oferit premii pentru cărţile editate în 2018. Gala are menirea de a evidenţia originalitatea şi talentul scriitorilor din Republica Moldova, relatează Mesager.

Premiul de excelenţă i-a revenit poetei Călina Trifan.

„Cartea mea cea mai recentă poartă titlul „Arta războiului sau Pauză de respiraţie”, este o carte de poezie dedicată fratelui meu care a căzut în războiul din Afganistan la 19 ani”, a spus Călina Trifan.

Tânăra scriitoare Dumitriţa Bologan a câştigat premiul pentru debut pentru cartea „Jurnal de Oxford”.

„Mi-a plăcut literatura încă din şcoală şi am găsit o modalitate de a-mi exprima sentimentele, trăirile, impresiile”, a precizat Dumitriţa Bologan.

„Este o sărbătoare a scrisului, a cărţii şi în acelaşi timp este un moment în care evaluăm un bilanţ a producţiei de carte a unui întreg an, a anului 2018”, a declarat preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu.

La Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova au fost nominalizate peste 100 de cărţi.

Comentarii