Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Social

22 Sep. 2020 / 19:33

Ziua Naţională a Vinului, în condiţii de pandemie

Organizarea de expoziţii, webinare şi degustări, precum şi decernarea premiilor şi medaliilor, sunt câteva dintre activităţile ce vor avea loc de Ziua Naţională a Vinului, sărbătorită în acest an în condiţii de pandemie. Potrivit organizatorilor, în cadrul acţiunilor preconizate pentru 3 şi 4 octombrie vor fi trecute în revistă succesele obţinute în cei 19 ani de la lansarea festivalului, datorită cărora, Ziua Vinului a devenit un eveniment celebrat la nivel mondial. În acest an, toate activităţile sunt organizate cu respectarea măsurilor de protecţie împotriva COVID-19, informează Mesager.

„Organizăm un webinar de excepţie cu unul dintre cei mai mari jurnalişti care scriu despre vin. Va fi un panel cu nouă jurnalişti din diferite ţări care vor degusta patru vinuri emblematice ale Moldovei. Aceasta va fi pe 3 octombrie, iar pe 4 noiembrie vom avea un eveniment cu blogheri din SUA. În centrul capitalei va fi o expoziţie de etichete”, a relatat Gheorghe Arpentin, director Oficiul Viei şi Vinului.

„Anul acesta noi vom lansa un concurs pentru elaborarea stilului corporativ şi logoul festivalului Zilei Naţionale a Vinului. Concursul va dura un an, până în primăvara anului 2021. Sper că la jubileu, la anul, vom avea un logo separat”, a menţionat Irina Bîstriţchi, director adjunct Oficiul Viei şi Vinului.

Şi reprezentanţii vinăriilor spun că au pregătit un program special de Ziua Vinului, astfel ca publicul să aibă parte de mai multe surprize plăcute.

„În parteneriat cu vinotecile, vom oferi seturi prestabilite de vinuri la degustare la un preţ avantajos. Mai mult ca atât, pentru a bucura consumatorii noştri cu oferte deosebite, o să facem reduceri de preţ în anumite reţele de supermarketuri la anumite vinuri. De asemenea, planificăm un eveniment gen wine and food pairing cu o cină selectă în parteneriat cu un restaurat din capitală”, a spus Ruxanda Lipcan, reprezentant vinărie.

Potrivit autorităţilor, recolta de struguri din acest an este una dintre cele mai mici din ultima perioadă.

„În pofida tuturor greutăţilor, suntem siguri că această sărbătoare este necesar să fie organizată. Este necesar să fim alături de producătorii noştri. Roada pe care o recoltăm este de o calitate bună şi bineînţeles că va avea şi ea un loc destul de bun pe piaţă mondială. De aceea, este necesar să ne promovăm, să fim alături şi în momentele grele”, a menţionat Mihail Machidon, secretar de stat la Ministerul Agriculturii.

Ziua Naţională a Vinului a devenit de-a lungul timpului principala sărbătoare naţională dedicată patrimoniului vitivinicol şi vinului Moldovei. Evenimentul este organizat pentru al 19-lea an consecutiv.

Comentarii