Ştiri

Sursa imaginii: chişinău.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

19 Mai 2019 / 20:00

Trafic rutier suspendat în capitală

Traficul rutier va fi suspendat, parţial, pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, în perimetrul străzii Constantin Tănase - strada Petru Rareş, în perioada 20 mai-20 iunie.

Primăria municipiului Chişinău informează că suspendarea are loc în legătură cu executarea lucrărilor de reabilitare a reţelelor termice din zonă. 

Având în vedere necesitatea reabilitării reţelelor edilitare de către S.A. „Termoelectrica”, pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, în  perimetrul str. Constantin Tănase - str. Petru Rareş, 18, circulaţia rutei municipale de microbuz nr. 192 va fi organizată după cum urmează:

Tur – de pe str. Ierusalim pe bd. Grigore Vieru, str. Albişoara şi în continuare pe traseul stabilit.

De asemenea, în perioada: 17 mai – 17 iunie 2019 sunt planificate lucrări de reparaţie a reţelelor termice şi pe str. Socoleni, 8 din sectorul Râşcani al capitalei.

Astfel, în perioada de referinţă va fi suspendat parţial traficul rutier pe strada Socoleni, tronsonul cuprins între str. Iazului – stradela Studenţilor, iar circulaţia rutelor municipale va fi organizată după cum urmează:

Autobuzele nr. 26 şi nr.28, precum şi microbuzele nr. 162 şi nr. 186 - de pe str. Doina pe str. Socoleni, str. Ceucari, Calea Orheiului, str. Studenţilor şi în continuare pe traseele stabilite.

Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.

Comentarii