Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Social

14 Aug. 2019 / 16:27

Raport, Mai puţin de 1% din cele 612 de secţii de votare evaluate până acum sunt complet accesibile

Astăzi, 14 august 2019, Comisia Electorală Centrală şi PNUD Moldova au prezentat rezultatele auditului privind accesibilitatea secţiilor de votare, eveniment care dă start campaniei „Acces egal pentru toţi în secţiile de votare”. Astfel, din cele 612 secţii de votare evaluate, 432 sunt inaccesibile, 174 – parţial accesibile şi doar 6 – accesibile.

Evaluarea a fost făcută de monitorii accesibilităţii, voluntari şi membri ai organizaţiilor neguvernamentale din localităţile respective, unii dintre ei persoane cu diferite dizabilităţi, se arată într-un comunicatde resă emis de PNUD.

Mulţi ani m-am confruntat cu probleme de accesibilitate. Pe atunci nu ştiam ce să fac şi nu vedeam cum aş fi putut schimba singură ceva. Dar astăzi eu pot schimba situaţia în localitatea mea. La Edineţ suntem mai mulţi deja şi împreună vom reuşi să facem clădirile publice mai accesibile. Pentru că viaţa persoanelor cu dizabilităţi nu este separată de viaţa politică. Suntem parte a acestei ţări şi voluntar sau involuntar suntem implicaţi în ceea ce se întâmplă. De aceea, trebuie să avem acces egal ca şi toţi în secţiile de votare, să votăm şi să contăm în dezvoltarea democraţiei”, a spus Emma Matreniuc, monitoare a accesibilităţii în Edineţ.

Auditul a avut la bază câteva criterii: Calea de acces spre secţia de votare (accesibilă doar în cazul a 34% din secţiile analizate); scara şi rampa (accesibile – 11% din total);

 uşa de la intrare (accesibilă – 41% din total); holul sau coridorul (accesibile – 18% din total); sala secţiei de votare (accesibilă – 33% din total); grupul sanitar (accesibil – 1% din total).

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, prezent la lansarea studiului, a afirmat: „Până în prezent, niciun studiu sau document nu a arătat gradul de acces în clădirile publice şi, nemijlocit, clădiri în care sunt organizate secţii de votare. De aceea, am decis, împreună cu partenerul Comisiei, PNUD Moldova, să realizăm acest audit al accesibilităţii în peste 600 de secţii de votare, ceea ce reprezintă o premieră pentru Republica Moldova. Este un deziderat mai vechi al Comisiei Electorale Centrale de a evalua toate cele 2000 secţii de votare din ţară. Produsul pe care îl vedeţi astăzi, este un prim pas pentru realizarea acestui obiectiv major”.

Şi Andrea Cuzyova, Reprezentantă rezidentă adjunctă, PNUD Moldova, a menţionat:

„Deşi dreptul la vot este acceptat la nivel internaţional ca unul fundamental, unii cetăţeni, în special alegătorii cu diferite dizabilităţi, încă se confruntă cu o serie de obstacole atunci când vine vorba de exercitarea liberă a dreptului lor la vot. Având în vedere pregătirile pentru viitoarele alegeri locale generale, sunt convinsă că principalele concluzii şi recomandări ale studiului prezintă un interes deosebit pentru factorii de decizie şi părţile interesate la nivel central şi local şi vor fi întreprinse eforturi pentru a asigura accesibilitatea secţiilor de votare la următorul scrutin”.

Studiul „Acces egal pentru toţi în secţiile de votare”a fost elaborat în cadrul proiectului „Consolidarea democraţiei în Moldova prin alegeri incluzive şi transparente, implementat de PNUD Moldova şi finanţat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), Ambasada Marii Britanii la Chişinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare şi Ambasada Olandei prin Programul Matra.

 

Comentarii