Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Social

09 Sep. 2020 / 10:06

Procuratura Generală: Verdict cu grif „secret” în cazul profesorilor turci

Fostul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) care este acuzat de procurori de abuz de serviciu la îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Moldova a celor şapte profesori turci şi-a primit sentinţa, însă aceasta a fost secretizată în totalitate, informează Procuratura Generală (PG).

„Având în vedere rezonanţa socială a cazului, PG a expediat pe adresa conducerii instanţei de fond care a judecat dosarul o scrisoare prin care a solicitat desecretizarea dispozitivului sentinţei şi acordul de a aduce la cunoştinţa publicului pedeapsa aplicată inculpatului. Deocamdată, PG nu a primit un răspuns în acest sens”, se arată într-un comunicat al acestei instituţii.

Potrivit aceleiaşi surse, inculpatul a achitat prejudiciul cauzat statului, precum şi toate cheltuielile judiciare. Asta după ce printr-o hotărâre din 11 iunie 2019, CtEDO a obligat Guvernul Republicii Moldova să achite câte 25.000 de euro pentru cinci cetăţeni turci, ale căror drepturi au fost încălcate, suma totală pentru despăgubirea prejudiciului moral fiind de 125.000 euro.

„La începutul acestui an, procuratura a înaintat Ministerului Finanţelor un demers prin care a solicitat să intervină, din numele statului Republica Moldova, cu o acţiune civilă privind încasarea de la inculpat în folosul părţilor vătămate a sumei prejudiciului dispus de CtEDO”, menţionează PG.

Amintim că urmărirea penală în cazul declarării drept persoane indezirabile şi îndepărtării de pe teritoriul Republicii Moldova a celor şapte cetăţeni ai Turciei a fost iniţiată de procurori în vara anului 2019. Ulterior, pe acest caz au fost reţinuţi şi puşi sub învinuire doi foşti vicedirectori ai SIS împreună cu directoarea Biroului Migraţie şi Azil (BMA). În cursul urmăririi penale, procurorii au stabilit însă că procedura de îndepărtare a celor şapte profesori turci a fost dispusă, în mod arbitrar, de către SIS, conducerea BMA nefiind informată despre pretinsele motive clasificate care ar fi vizat securitatea ţării şi ar fi întemeiat îndepărtarea acestora din Republica Moldova.

Astfel, toată operaţiunea a fost dispusă, coordonată şi dirijată nemijlocit de către inculpat, care, deţinea, în acel moment, funcţia de director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, iar adjuncţii i-au executat ordinile şi dispoziţiile.

În aceste condiţii, prin ordonanţa procurorului, foştii vicedirectori ai SIS, dar şi directoarea BMA au fost scoşi de sub urmărire penală, fostul director al SIS pus sub învinuire, iar dosarul - deferit justiţiei.

 

Comentarii