Ştiri

Sursa imaginii: ipn.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

31 Aug. 2020 / 16:37

Planul urbanistic zonal pentru terenul de la Cinematograful Gaudeamus, anulat

Cu voturile tuturor consilierilor municipali, Planul urbanistic zonal pentru terenul de la Cinematograful Gaudeamus a fost astăzi anulat. Astfel, pe acel teren nu poate fi construit un edificiu mai înalt de cinci etaje, faţă de 14 etaje cât era permis anterior, relatează Mesager.

De asemenea, a fost aprobat un amendament prin care sarcina de schimbare a destinaţiei terenului să fie dată primarului general, Ion Ceban.

Clădirea fostului Cinematograf Gaudeamus a devenit în ultimii ani un adevărat măr al discordiei dintre autorităţile municipale şi compania care a privatizat terenul. Săptămâna trecută, tehnica pentru distrugerea clădirii a fost pusă din nou în funcţiune chiar dacă autorităţile locale susţineau că demolarea acesteia este ilegală şi a fost necesar să intervină la faţa locului pentru a stopa lucrările.

Demolarea cinematografului a provocat discuţii aprinse în societate, iar mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile s-au adresat în instanţă pentru a verifica legalitatea lucrărilor. Instanţa a decis că demolarea se face în baza unei autorizaţii emise legal.

Comentarii