Ştiri

Sursa imaginii: thepoc.ro

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

07 Sep. 2020 / 15:49

Peste 5.600 de persoane cu COVID-19 se tratează la domiciliu

În tratament la domiciliu, sub monitorizarea medicului de familie, se află 5.654 de pacienţi. Din aprilie, 17.370 de persoane au fost confirmate pozitiv cu COVID-19, 10.374 persoane au finalizat tratamentul cu vindecare, iar 1.333 au fost internate în instituţiile spitaliceşti. Datele au fost prezentate în cadrul şedinţei de astăzi a Grupului Focal.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, pe parcursul săptămânii trecute au avut loc repetat şedinţe şi instruiri cu medicii de familie privind aplicarea noilor prevederi ale protocolului, totodată au fost discutate şi soluţionate problemele pe care le confruntă aceştia în controlul infecţiei.

„În situaţia actuală, rolul medicilor de familie este unul esenţial, aceştia fiind implicaţi atât în testarea, tratarea şi supravegherea pacienţilor infectaţi cu COVID-19 care primesc tratament la domiciliu, precum şi continuarea prestării serviciilor medicale: imunizarea, supravegherea copiilor, gravidelor, monitorizarea şi tratarea pacienţilor cu maladii cronice, realizarea examenelor medicale profilactice. Echipa Ministerului este alături şi oferă tot suportul necesar”, a subliniat ministra Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu.

Menţionăm că, începând din 10 aprilie a fost dat start tratamentului la domiciliu pentru pacienţii cu forme uşoare de COVID-19, în conformitate cu prevederile Protocolului clinic standardizat pentru medicii de familie „Infecţia cu Coronavirus tip nou”.

Totodată, pe 25 august au introduse noi prevederi în Protocolul provizoriu COVID-19. Astfel, pacienţii externaţi sau excluşi din tratament la domiciliu nu vor sta în autoizolare pentru o perioadă de 14 zile, reieşind din faptul că, potrivit evidenţelor internaţionale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Centrului European pentru Prevenire şi Control al Bolilor, pacienţii după suportarea infecţiei COVID-19 nu sunt contagioşi şi nu prezintă pericol epidemiologic după zece zile de boală.

Comentarii