Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

07 Dec. 2019 / 20:10

Participanţi de pe ambele maluri ale Nistrului la Festivalul Sportiv al Nevăzătorilor

Deşi au dizabilităţi, practică sportul şi sunt optimişti. Asta au demonstrat-o participanţii Festivalului Sportiv al Nevăzătorilor, la care şi-au disputat întâietatea oameni cu nevoi speciale de pe ambele maluri ale Nistrului, relatează Mesager.

Deşi are o dizabilitate severă, Vladislav Banari face sport de cinci ani. El joacă golbal, un sport special pentru nevăzători. Bărbatul spune că efortul fizic îl solicită intens, dar totodată îi dezvoltă auzul.

Şi alţi nevăzători au demonstrat că au talent şi optimism.

Organizatorii îşi propun astfel să motiveze persoanele cu dizabilităţi să practice sportul, dar şi să le ajute să se integreze în societate.

„Orice gen sportiv este un motiv să se reabiliteze. Anul acesta echipa noastră a participat la golbal, România şi a ocupat locul trei. Mult înseamnă şi socializarea între ei, şi asta ne bucură că putem să-i scoatem din casă. Pentru mulţi dintre cei care fac sport de performanţă, evenimentul dat le este o posibilitatea de arăta măiestria, că au rezultate”, a declarat Gheorghe Staver, preşedintele Federaţiei Sportivilor Nevăzători.

La festival au participat 70 de nevăzători de pe ambele maluri ale Nistrului.

Comentarii