Ştiri

Sursa imaginii: army.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

26 Aug. 2020 / 11:10

Ministerul Apărării din Moldova şi cel al României vor colabora în domeniul învăţământului militar

Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Ministerul Apărării Naţionale al României vor colabora în domeniul învăţământului militar. Un anunţ în acest sens a fost făcut la şedinţa de astăzi a Guvernului.

„Potrivit prevederilor proiectului protocolului, direcţiile în care cele două părţi vor colabora sunt: participarea la studii, elaborarea şi armonizarea procesului de învăţământ în funcţie de interesul exprimat de una dintre părţi, realizarea de donaţii de material didactic, participarea la stagii de cercetare aplicativă, organizarea conferinţelor, simpozioanelor şi prezentărilor de carte”, a menţionat secretarul de stat al Ministerului Apărării Aurel Fondos.

Prevederile documentului în cauză sunt convenabile Republicii Moldova, dat fiind faptul că partea română a asigurat până în prezent asistenţă profesională şi instruirea specialiştilor din Armata Naţională, se menţionează în proiectul de hotărâre.

Protocolul se încheie pe o durată de zece ani, cu posibilitatea de prelungire pe o perioadă de cinci ani.

Comentarii