Ştiri

Sursa imaginii: radiochisinau.md

Postat de: trm.md

Ştiri / Social

24 Ian. 2020 / 18:32

Membrii Asociaţiei Unirea ODIP au marcat 161 de ani de la Mica Unire

Au depus flori la bustul lui Alexandru Ioan Cuza şi au împărţit panglici tricolore trecătorilor. Aşa au marcat membrii asociaţiei Unirea ODIP împlinirea a 161 de ani de la realizarea Micii Uniri între principatele române. Evenimentul a fost marcat şi la Iaşi, unde pe parcursul zilei au fost desfăşurat un amplu program de sărbătoare, relatează Mesager.

„Este un moment de glorie şi de mândrie pentru neamul nostru, în aceiaşi timp pentru cei care neagă istoria noastră, şi încearcă să ne spună că Unirea nu va avea loc niciodată. Să le reamintim încă o dată că a avut loc, şi deja sunt în afara câmpului corectitudini istorice pentru că nu poate să nu aibă loc niciodată cea ce a fost deja de trei ori, şi va fi şi a patra oară vor ei sau nu”, a declarat preşedintele Asociaţiei „Unirea – ODIP”, Vlad Bileţchi.

„Sper pe parcursul vieţii să apuc acest proces, şi după cum vedeţi, ne arată şi sondajele şi eu singură văd împrejur că de acum a treia parte a populaţiei văd salvarea noastră în reunirea cu patria mamă”, a spus membra asociaţiei, Viorica Bereghi.

„Nimic nu este imposibil, toate sunt posibile, pe lângă dorinţa noastră a populaţiei trebuie să fie şi dorinţa conducerii”, a declarat voluntarul asociaţiei, Alexandru Sunita.

Totodată Mica Unire a fost marcată şi peste Prut. peste 2500 de persoane au mers în Piaţa Unirii din Iaşi, pentru a sărbători 161 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească. Acolo au ajuns şi 300 de basarabeni care s-au prins în hora unirii şi au creat un lanţ uman în jurul monumentului domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Participanţii la manifestaţie au recitat poezii şi au cântat. La eveniment au participat şi artiştii autohtoni, cunoscuţi pentru convingerile lor unioniste.

 

Comentarii