Ştiri

Sursa imaginii: axa.net

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Social

18 Feb. 2019 / 14:52

Încep pregătirile pentru construcţia noului penitenciar din Chişinău

A fost lansat concursul pentru selectarea şi contractarea companiei de construcţie care va edifica viitorul penitenciar din Chişinău. Termenul limită de depunere a ofertelor este 13 mai 2019. Licitaţia este deschisă ofertanţilor din toate ţările, relatează Radio Moldova Actualităţi.

Fiecărei persoane aflate în custodia statului îi va reveni spaţiul necesar pentru deţinere, totodată fiind prevăzute facilităţile necesare pentru organizarea activităţilor zilnice în afara celulei pe parcursul a 8 ore pe zi, 7 zile în săptămână.

Schiţa de proiect a penitenciarului a fost elaborată de către un consorţiu de companii olandeze şi naţionale, proiectul de execuţie fiind dezvoltat de către compania de proiectare naţională.

Perioada lucrărilor de construcţie este estimată să dureze 36 luni. Proiectul de construcţie al viitorului penitenciar va contribui la realizarea obiectivelor Guvernului în reformarea organizării şi managementului instituţiilor penitenciare, în scopul stabilirii unor noi standarde de siguranţă, securitate şi disciplină, fără a afecta demnitatea deţinuţilor.

 

Comentarii