Ştiri

Sursa imaginii: jurnal.md

Postat de: trm.md

Ştiri / Social

03 Apr. 2020 / 19:02

COVID - 19 în Moldova: Două persoane au decedat în ultimele 24 de ore

Încă două persoane au decedat în ultimele 24 de ore răpuse de virusul COVID -19. Astfel, bilanţul persoanelor decedate a ajuns la 8. Informaţia a fost confirmată de ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu după şedinţa Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.

În cazul medicului de la Soroca, ministra Sănătăţii a declarat că femeia a fost spitalizată pe 26 martie şi suferea de insuficienţă cardiacă, diabet zaharat şi avea probleme şi cu tensiunea. Femeia a decedat la o săptămână după spitalizare.

În cel de-al doilea caz, este vorba despre o persoană de 67 de ani, care a fost internată pe 1 aprilie la Institutul de Medicină Urgentă din Chişinău, în stare gravă.

Amintim că, astăzi au fost confirmate 89 de cazuri de infecţie cu Coronavirus. Bilanţul  infectărilor a ajuns la 591 de cazuri. Printre cazurile confirmate sunt 17 lucrători medicali. 26 de cazuri au fost tratate. 

Comentarii