Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

24 Feb. 2020 / 14:30

În atenţia cetăţenilor moldoveni aflaţi în Italia: Recomandările MAEIE

În contextul creşterii numărului de focare şi de persoane infectate cu virusul Covid-19 (coronavirus) în regiunile de nord ale Republicii Italiene, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) recomandă cetăţenilor moldoveni aflaţi în această ţară să respecte cu stricteţe indicaţiile autorităţilor italiene referitoare la situaţia epidemiologică de moment.

Potrivit unui comunicat al MAEIE, Ministerul Sănătăţii din Italia a pus la dispoziţie, pe portalul dedicat (salute.gov.it/nuovocoronavirus), lista de întrebări şi răspunsuri, sfaturi pentru călători şi recomandări pentru a diminua riscul de expunere sau de transmitere a virusului. De asemenea, cetăţenii pot apela non-stop numărul verde 1500, la care se comunică informaţii în limbile italiană, engleză şi chineză.

Prin urmare, persoanele sunt rugate să se abţină de la călătorii, frecventarea locurilor publice, să iasă din casă doar în cazurile de strictă necesitate, precum şi să întreprindă acţiunile necesare referitoare la igienă şi dezinfecţie. La fel, întru evitarea aglomeraţiilor şi expunerii la riscurile de infecţii, pe perioadă respectivă, conaţionalii sunt rugaţi să se adreseze pentru servicii consulare, doar în cazuri de urgenţă şi situaţii excepţionale, la Consulatele Republicii Moldova din Milano şi Padova.

MAEIE reiterează că cetăţenii Republicii Moldova care se confruntă cu o situaţie dificilă pe teritoriul Italiei pot solicita asistenţă consulară de urgenţă la următoarele numere de urgenţă:

Ambasada Republicii Moldova la Roma: +39 3294421091;

Consulatul General de la Milano: +393206108989

Consulatul din or. Padova: +393805905331

Centrul de Apel al MAEIE: 0 80 090990 (apeluri din Republica Moldova)

sau +373 22 788722 (apeluri din străinătate),

email: callcenter@mfa.gov.md, Skype: callcenter-moldova

Precizăm că autorităţile de la Chişinău au instituit Cod Galben la nivel naţional, legat de situaţia privind extinderea cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirusul de tip nou, în special în Italia. Decizia a fost luată astăzi de Comisia pentru sănătate publică privind situaţia epidemiologică, convocată la Guvern.

Comentarii