Ştiri

Sursa imaginii: procuratura.md

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Social

06 Dec. 2019 / 17:09

Grupare criminală transnaţională specializată în circulaţia ilicită a substanţelor toxice şi radioactive – destructurată de către PCCOCS şi INI

Doi bărbaţi şi o femeie, cetăţeni străini, au fost reţinuţi pe teritoriul Austrei, pentru fapte de păstrare, transportare şi comercializare a substanţelor toxice şi radioactive, care urmau să tranziteze inclusiv teritoriul Moldovei. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) au fost ridicate spre expertizare 860 grame de substanţă radioactivă. Oamenii legii presupun că acesta ar fi uraniu îmbogăţit 235, valoarea căruia se ridică la trei milioane de euro.

Substanţa radioactivă a fost ridicată pentru expertizare de către autorităţile Austriei. La această etapă, bănuiţii se află în custodia autorităţilor austriece. Doi dintre ei au antecedente penale, iar unul dintre ei a mai fost condamnat pentru fapte ilegale similare.

Activitatea ilicită a bănuiţilor a fost documentată timp de un an, începând din noiembrie 2018. În Moldova, faptele documentate au avut loc în perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2019, atunci când unul din figuranţi – un cetăţean european, cu vârsta de 37 de ani – şi-ar fi desfăşurat activitatea cu scop criminal pe teritoriul Moldovei. După ce bănuitul le-a propus celor doi investigatori sub acoperire de la Chişinău substanţa radioactivă şi i-a comunicat că intenţionează să efectueze tranzacţia în Viena, Austria, procurorii PCCOCS au formulat şi trimis o cerere de comisie rogatorie în vederea autorizării măsurilor necesare şi pornirii cauzei penale.

Acţiunile întreprinse în vederea destructurării grupării criminale, s-a desfăşurat sub conducerea procurorilor PCCOCS, ofiţerii Direcţiei investigarea fraudelor economice a Inspectoratului Naţional de Investigaţie (INI), cu sprijinul autorităţilor Austriei şi reprezentanţilor Europol.

Potrivit Codului penal al Republicii Moldova, aşa categorii de infracţiuni sunt pasibile de pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de până la 10 ani.

Comentarii