Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

30 Oct. 2020 / 11:50

Grădina Botanică împlineşte 70 de ani de la fondare

Grădina Botanică Naţională „Alexandru Ciubotaru” aniversează astăzi, 30 octombrie, 70 de ani de la fondare.

Aniversarea a fost marcată de o conferinţă ştiinţifică, organizată în regim online, la care a participat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Igor Şarov, conducerea Grădinii Botanice (Institut) „Alexandru Ciubotaru” şi reprezentanţi ai mediului academic.

Ministrul Igor Şarov a subliniat rezultatele numeroaselor cercetări ale botaniştilor moldoveni, care au aprofundat studiile asupra florei şi vegetaţiei Moldovei. Tot ei au sistematizat şi elaborat propuneri de ocrotire, utilizare raţională a speciilor vulnerabile şi a celor pe cale de dispariţie şi au elaborat măsuri de gestionare a fondului forestier, fitocenozelor şi agrocenozelor.

„Cu ocazia jubileului de 70 ani de la fondarea Grădinii Botanice Naţionale „Alexandru Ciubotaru”, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării transmite în aceste zile frumoase de toamnă un cald salut şi consideraţia noastră deosebită pentru strădania celor care, acum 70 ani, au pus piatra de temelie a acestui sanctuar ştiinţific, precum şi celor care au promovat, pas cu pas, această instituţie de cercetare, acest centru de educaţie ecologică”, a menţionat Igor Şarov.

Potrivit premierului Ion Chicu, „simbolismul cultural al Grădinii Botanice Naţionale se exprimă prin faptul că peisajul general al grădinii a fost proiectat şi dezvoltat de ctitorii săi, astfel încât forma ei reprezintă în miniatură relieful Republicii Moldova”.

„Cea de-a 70-a aniversare a Grădinii Botanice Naţionale „Alexandru Ciubotaru” îmi oferă o ocazie specială pentru a aprecia valoarea şi realizările tuturor celor care au muncit cu dedicaţie  de-a lungul timpului la edificarea, menţinerea, salvarea şi dezvoltarea acestui obiect de patrimoniu naţional al ştiinţei şi culturii. Sunt 70 de ani de cercetare botanică, de elaborare şi implementare a proiectelor de artă peisajeră, de educaţie ecologică şi pregătire a cercetătorilor botanişti, de cercetări şi alte activităţi prin care instituţia a căpătat un rol esenţial în viaţa şi dezvoltarea ţării”, se mai spune în mesajul de felicitare din partea premierului. 

Aniversarea Grădinii Botanice este un prilej de omagiu pentru fondatorul acesteia - regretatul academician Alexandru Ciubotaru, susţine preşedinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

„În numele Parlamentului Republicii Moldova şi al meu personal, adresez sincere felicitări şi cuvinte de gratitudine actualilor şi foştilor angajaţi ai institutului. Vom fi alături de Dumneavoastră în demersurile de valorificare şi dezvoltare continuă a potenţialului Grădinii Botanice. Ne dorim ca instituţia să fie demnă de entuziasmul celor care au stat la înfiinţarea ei acum şapte decenii, dar şi de un viitor prosper în şirul celor mai elegante grădini botanice din lume”, a specificat Zinaida Greceanîi.

Grădina Botanică a fost creată în 1950, activitatea susţinută de-a lungul anilor contribuind la transformarea instituţiei într-un centru de cercetare cu o importanţă deosebită, ai cărei savanţi găsesc soluţii la problemele actuale prioritare ale ştiinţelor naturii. Grădina Botanică acoperă o suprafaţă de 104 hectare şi numără aproximativ zece mii de specii, soiuri, forme şi plante, care anul împrejur bucură ochii şi sufletul vizitatorului.

Comentarii