Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Social

07 Sep. 2020 / 09:59

„Drumuri bune pentru toţi”, program implementat în peste 40% din localităţile din ţară

Locuitorii din peste 40 la sută din localităţile din ţară se pot bucura de drumuri renovate în cadrul Programului „Drumuri bune pentru toţi”. Asta anunţă prim-ministrul Ion Chicu, potrivit căruia, proiectul ar putea fi finalizat până la sfârşitul lunii octombrie.

„Peste 40% din localităţile incluse în Programul „Drumuri bune pentru toţi” au fost finalizate. Aproape în toate localităţile se desfăşoară lucrări. Sperăm ca pe parcursul lunilor septembrie-octombrie să reuşim cu implementarea acestui proiect. Situaţia pentru moment este aşa cum ne-am dorit-o”, a declarat premierul.

Menţionăm că aproximativ 460 de kilometri de drumuri urmează să fie modernizaţi în 2020, iar costul proiectelor este de 6,6 miliarde de lei. În acest an, din fondul rutier vor fi alocate aproximativ 2,7 miliarde de lei, cu un miliard de lei mai mult decât în 2019.

Comentarii