Ştiri

Sursa imaginii: Facebook.com: Procuratura Anticorupţie

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

18 Mar. 2019 / 19:11

Şase vameşi şi un angajat al SPIA, reţinuţi

Procurorii Anticorupţie şi ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) au descins în această dimineaţă la postul vamal Sculeni (Ungheni), la Serviciul Vamal şi la Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne. În urma verificărilor, şase vameşi, un angajat al SPIA şi un agent economic au fost reţinuţi.

UPDATE: Două persoane au fost reţinute pe un termen de 72 de ore în izolatorul CNA, în urma percheziţiilor efectuate de către procurorii anticorupţie în cadrul SPIA. Potrivit Procuraturii Anticorupţie, descinderile au avut loc într-o cauză penală pornită pe faptul traficului de influenţă, săvârşită de către un funcţionar al instituţiei menţionate.

Conform materialelor cauzei, s-a stabilit că figurantul, folosindu-se de funcţia ce o deţinea, a pretins şi primit suma de 1000 de euro de la un agent economic ce asigura activitatea unui cazinou, în schimbul căreia ultimul urma să evite răspunderea penală. Alte două infracţiuni de care este suspectat funcţionarul sunt abuzul de serviciu în privinţa unui agent de patrulare ca acesta să nu întocmească proces verbal pe marginea unei încălcări în trafic, dar şi spălarea banilor.

Percheziţiile au fost efectuate în biroul, la domiciliul suspectului, dar şi la complicii acestuia. Fiind audiaţi, ultimul conlucrează cu organul de urmărire penală, recunoscându-şi vina.

UPDATE: Serviciul de presă al CNA anunţă că un şef, responsabil de gestionarea bazelor de date ale Serviciului Vamal, trei inspectori şi doi intermediari, au fost reţinuţi, fiind suspectaţi că ar fi pretins sistematic sume de bani pentru a elimina sau a influenţa radierea din sistemul informaţional de date cu privire la evidenţa automobilelor cu numere de înmatriculare străine. 

Potrivit denunţătorilor, rolul intermediarilor era de a influenţa persoane publice din cadrul Serviciului Vamal, în vederea modificării informaţiei din bazele de date cu privire la „intrarea” sau „ieşirea” din ţară a automobilelor cu numere străine. Deşi, potrivit legii, maşinile cu numere de înmatriculare străine au dreptul să se afle pe teritoriul Republicii Moldova nu mai mult de 180 de zile, prin intermediul sistemului informaţional se bifa ieşirea autoturismului din ţară, fără ca acesta să părăsească postul vamal. Pe parcursul urmăririi penale, au fost identificate mai multe cazuri de manipulare a sistemului informaţional al Serviciului Vamal, pentru fiecare maşină taxa fiind de 400 de euro.

În prezent, percheziţiile sunt în desfăşurare la Serviciul vamal (sediul central, Chişinău) şi la postul vamal Sculeni (Ungheni). Dimineaţa, au fost reţinuţi trei inspectori ai postului vamal Sculeni, şeful direcţiei dezvoltare şi securitate informaţională a Serviciului Vamal şi doi intermediari. Pe cazurile descrise au fost pornite cinci cauze penale, conexate într-o procedură, pe faptul comiterii coruperii pasive, traficului de influenţă şi complicităţii la corupere pasivă.

Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele publice riscă până la zece ani de închisoare, amendă şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii, pe un anumit termen, iar intermediarii – până la şase ani de puşcărie şi amenzi. Până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile, orice persoană se prezumă a fi nevinovată.

UPDATE: Angela Starinschi, purtătoare de cuvânt la CNA, a precizat pentru Moldova 1 că sunt întreprinse măsuri de urmărire penală într-un dosar de corupţie. Persoanele sunt suspectate de corupere pasivă, trafic de influenţă şi complicitate.

UPDATE: Serviciul Vamal s-a autosesizat pe faptul percheziţiilor operate de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie la postul vamal „Sculeni” şi Aparatul Central al instituţiei, fiind dispusă iniţierea unei anchete de serviciu. „Serviciul Vamal va colabora cu organele de anchetă şi îşi exprimă disponibilitatea acordării suportului necesar pentru elucidarea tuturor circumstanţelor producerii faptelor invocate”, se menţionează într-un comunicat emis de Serviciul Vamal.

Comentarii