Ştiri

Sursa imaginii: ipn.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

31 Aug. 2020 / 12:55

Depuneri de flori cu prilejul Zilei Limbii Române

Simpozioane, expoziţii, lansări de carte, recitaluri şi spectacole - toate consacrate Zilei Limbii Române, marcată astăzi. Evenimentul a început dimineaţă cu depuneri de flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, dar şi la busturile poeţilor de pe Aleea Clasicilor. Totodată, la Academia de Ştiinţe a Moldovei a început a noua ediţie a Congresului Internaţional al Eminescologilor. Un şir de alte evenimente de suflet au loc în bibliotecile din republică, în muzee şi galeriile de artă, cele mai multe dintre care, din cauza epidemiei COVID-19, se desfăşoară online, relatează Moldova 1.

„Limba română este o limbă foarte frumoasă, apreciată în Republica Moldova şi eu sper că ar fi apreciată şi în alte ţări. Să fie vorbită corect”. „Este una dintre sărbătorile la care noi ţinem foarte mult. Încerăm să educăm copiii în spirit patriotic, naţional, în spiritul promovării valorilor noastre frumoase, în special, al limbii române şi încercăm să o vorbim corect”. „Învăţ copiii să vorbească o limbă frumoasă, o limbă armonioasă, nu numai în şcoală, dar şi pe stradă, în orice loc unde s-ar afla”, afirmă oamenii.

„Este trist astăzi că ne-am adunat aici în număr foarte mic. Este explicabil de fapt acest lucru pentru că ne confruntăm cu o pandemie nemaiîntâlnită până acum şi există şi restricţii în acest sens”, a precizat preşedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu.

Au depus flori pe Aleea Clasicilor şi politicienii. 

„Limba română este pentru mine ca şi pentru întregul nostru popor - patria noastră. Din limba română trăim, din limba română respirăm şi e de datoria noastră, a tuturor, să o vorbim cât se poate de frumos”, a declarat preşedintele Platformei DA, Andrei Năstase.

„Mesajul către tânăra generaţie este să nu depindeţi de telefoane şi de gadjeturi, dar să le folosiţi ca intrumente care vă ajută să cunoaşteţi mai bine limba română, pentru că a nu-ţi cunoaşte limba este ca şi cum nu ţi-ai cunoaşte numele”, a menţionat preşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă.



„Este poate cea mai importantă sărbătoare din Basarabia, este sărbătoarea limbii. Din păcate, în ultimii 30 de ani am avansat în acest sens doar în înţelegerea pe care o au cetăţenii”, susţine preşedintele Uniunii Salvaţi Basarabia, Valeriu Munteanu.

„Limba română a avut o cale extrem de dificilă ca să-şi recapete drepturile. Nici până acum aceste drepturi nu sunt recăpătate definitiv”, a spus vicepreşedinta Parlamentului, Monica Babuc.

Preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a ales să depună flori la mormintele unor personalităţi marcante, precum Alexei Mateevici, Grigore Vieru, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici de la Cimitirul Central din capitală. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Maia Sandu scrie că, „cel mai bun mod de a sărbători Ziua Limbii Române este să vorbim corect, să citim româneşte, să ne cunoaştem scriitorii, să transmitem limba română generaţiilor următoare”.



Partidul Democrat din Moldova a menţionat într-un mesaj pe pagina de Facebook că „Limba, istoria, cultura şi tradiţiile noastre sunt cele mai mari valori pe care le avem. Felicitări tuturor cu ocazia Zilei Limbii Române!”. Tot pe pagina de Facebook, Liga Tinerilor Democraţi a adus un omagiu limbii pe care o vorbim, relatează Radio Moldova Actualităţi.

Şi reprezentanţii Partidului Politic Şor au marcat sărbătoarea naţională prin depuneri de flori la monumentul lui Vasile Lupu din Orhei. „Sărbătoarea de astăzi este foarte importantă şi este cea care ne uneşte în gânduri bune şi respect faţă de limba maternă”, a menţionat vicepreşedinta acestei formaţiuni Marina Tauber, citată de Radio Moldova Actualităţi.



Cu ocazia sărbătorii, liderul grupului parlamentar „Pro Moldova”, Andrian Candu, a venit cu un mesaj ilustrativ pe Facebook, în care apare poetul Grigore Vieru, Leonida Lari şi alţi promotori ai Limbii Române. Andrian Candu a menţionat că „mereu am ştiut şi am spus cine sunt, numai că anterior eram criticat că sunt român, iar acum pretindeţi că nu sunt suficient de român. Ccred că nu este o temă de dezbateri şi respect dreptul fiecărui om la autodeterminare”, a scris Andrian Candu.

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în Republica Moldova începând din 1990.

Comentarii