Ştiri

Sursa imaginii: msmps.gov.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

03 Mar. 2021 / 17:50

COVID-19 în Moldova: 24 de decese şi 1.550 de cazuri noi confirmate

Alte 1.550 cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, iar 24 de persoane au decedat în urma complicaţiilor provocate de noul Coronavirus, a anunţat Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Din numărul total de cazuri, şase sunt de import. 

Numărul total de teste efectuate – 4.548, dintre care 4.200 primare şi 348 repetate.

Bilanţul cazurilor de COVID-19 în ţara noastră a ajuns la 189.397.

Din numărul total de cazuri, 76 sunt lucrători din domeniul sănătăţii: medici - 26, asistenţi medicali - 36, personal auxiliar - 14.

În total, în cadrul instituţiilor medico-sanitare spitaliceşti sunt internaţi 3.960 de pacienţi confirmaţi cu infecţia COVID-19, dintre care 322 în stare extrem de gravă (56 sunt conectaţi la aparate de respiraţie asistată). 

Alte 701 de persoane au fost declarate vindecate. În total, 168.143 de persoane au fost tratate de COVID-19.

În tratament la domiciliu cu forme uşoare şi moderate de COVID-19 se află 10.206 persoane, iar 17.155 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Virusul a luat viaţa altor 24 de persoane în ultimele 24 de ore. Astfel, de la începutul pandemiei au decedat 4.026 de moldoveni. 

Comentarii