Ştiri

Sursa imaginii: Telegraph.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

16 Iun. 2019 / 19:00

Corturile anti-caniculă, utile pentru trecători

Corturile anti-caniculă instalate în capitală sunt o binecuvântare pentru trecătorii din zonele cele mai aglomerate ale capitalei. Oamenii spun însă că în aceste zile cu temperaturi de peste 34 de grade Celsius astfel de corturi ar trebui să fie mult mai multe decât cinci, prevăzute câte unul pentru fiecare sector. De asemenea, persoanele în etate şi-ar dori ca medicii să fie prezenţi la corturi şi în zilele de weekend, relatează Mesager.

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) al MAI, care sunt zilnic prezenţi la corturi, susţin că sunt pregătiţi chiar şi pentru un flux mai mare de persoane.

„În corturi avem cooler cu apă rece, avem aer condiţionat. Stau, se odihnesc, pleacă, servesc apă cât doresc, nu este limitat volumul de apă, suntem gata să facem faţă la număr mai mare de persoane, adică nu avem un număr limitat de butelii pe zi, noi le aducem continuu”, a declarat Igor Ogori, ofiţer al Detaşamentului de Salvatori şi Pompieri.  

Totuşi, oamenii spun că în capitală nu au fost instalate suficiente corturi şi că medicii ar trebui să fie prezenţi aici şi în zilele de weekend.

„Cortu-i bun, apă este, da un medic să fie măcar, să măsoare tensiunea la oameni”, a spus un trecător.  

„În cazul în care e nevoie de ajutor suntem gata să-l acordăm, după care, deja dacă e ceva mai grav chemăm sigur ambulanţa”, a declarat Igor Ogori.

Corturi anti-caniculă sunt instalate de către IGSU şi în oraşele Bălţi, Cahul şi Comrat.

Comentarii