Ştiri

Sursa imaginii: agora.md

Postat de: trm.md

Ştiri / Social

17 Ian. 2020 / 19:48

Concesionarea aeroportului, subiect de dispută între fostul şi actualul ministru al Justiţiei

Scântei între actualul şi fostul ministru al Justiţiei. Fadei Nagacevschi declară că s-au pierdut patru luni din cauza că cererea de chemare în judecată împotriva SRL ,,Avia-Invest” privind nulitatea contractului de concesionare a aeroportului Chişinău a fost elaborată incorect şi neprofesionist. Contactată de Moldova 1, fostul ministru al Justiţiei, Olesea Stamate respinge acuzaţiile, relatează Mesager.

Potrivit lui Nagacevschi, din cauza unor gafe procesuale la întocmirea şi depunerea acţiunii, Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani a emis o încheiere prin care a decis să acorde Agenţiei pentru Proprietăţi Publice un termen de 20 zile pentru înlăturarea lacunelor pentru ca acţiunea să nu fie declarată inadmisibilă. Ministrul Justiţiei mai declară că, „patru luni în cazul unui obiectiv, pe care membrii fostului executiv îl declarau strategic important, şi acum încearcă să ne acuze că nu întreprindem măsuri hotărâte”.

„Datorită unor gafe procesuale la întocmirea şi depunerea acţiunii, la data de 14.01.2020 Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani, a emis o încheiere prin care a decis să acorde APP un termen de 20 zile pentru înlăturarea lacunelor din acţiune pentru ca acţiunea să nu fie declarată inadmisibilă. Patru luni în cazul unui obiectiv, pe care membrii fostului executiv îl declarau strategic important, şi acum încearcă să ne acuze că nu întreprindem măsuri hotărâte. Noi acţionăm hotărât şi competent. Întrebarea e - ce au făcut ei?”, a declarat ministrul Justiţiei, Fadei Nagacevschi.

De cealaltă parte, fostul ministru al Justiţiei, Olesea Stamate respinge acuzaţiile. Ea susţine că judecătoriile nu se supun ministerului Justiţiei şi că termenul de 20 de zile pentru înlăturarea lacunelor este o acţiune firească.

„Cred că actual ministru sau stă prost cu matematica sau stă prost cu domeniul juridic. Să fie confund 20 de zile care ar fi termenul care ar putea fi drept pierdut în această cu patru luni în care instanţele de judecată nu au făcut absolut nimic ca să avanseze pe acest caz. Şi aici vine al doilea capitol al incompetenţei ministrului faptul că instanţele de judecată nu se subordonează ministerului justiţie”, a declarat fostul ministru al Justiţiei, Olesea Stamate.

În septembrie, Agenţia Proprietăţii Publice a depus o cerere de chemare în judecată împotriva „Avia Invest", prin care a solicitat recunoaşterea nulităţii contractului din 30 august 2013 de concesiune a activelor aflate în gestiunea Aeroportului Internaţional Chişinău şi a terenului aferent acestuia.

Comentarii