Ştiri

Sursa imaginii: gov.md

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Social

27 Aug. 2020 / 18:21

Personalităţi marcante din ştiinţă, tehnologie, cultură, artă şi medicină, distinşi cu Premiul Naţional

De Ziua Independenţei, cele mai marcante personalităţi din diverse domenii, precum ştiinţă, tehnologie, cultură, artă şi medicină au primit „Premiul Naţional”. Ceremonia de decernare a avut loc la Palatul Naţional „Nicolae Sulac" fără spectatori din cauza pandemiei de Coronavirus. Cele mai multe premii, şase la număr, au fost acordate lucrătorilor din sistemul de sănătate, iar cinci au ajuns la cei care au avut o contribuţie importantă la dezvoltarea şi promovarea domeniul culturii. Distincţii au primit profesori din domeniul ştiinţelor exacte, dar şi a sportului, relatează Mesager.

Pentru profesorul Constantin Gaindric, Premiul Naţional este o recunoştinţă a muncii pe care a depus-o în domeniul ştiinţelor exacte împreună cu colegii săi. A fost pasionat de matematică din copilărie, şi-a urmat studiile în domeniu, iar rezultatul cercetărilor nu au încetat să apară. Împreună cu alţi cercetători a reuşit să creeze sisteme de diagnosticare, utilizate în medicină.

Şase premii au fost acordate lucrătorilor din sistemul de sănătate. Este vorba de eroii în halate albe care luptă în prima linie cu pandemia generată de COVID-19.

Cu distincţia naţională s-au ales şi angajaţii Instituţiei Medico-Sanitare Publice ai Asociaţiei Medicale din sectorul Buiucani, pentru promovarea modului sănătos de viaţă şi implicarea socială a personalului medical.

„Îmi doresc foarte mult ca acest premiu pe noi toţi din Asociaţia Medicală Teritorială Buiucani să ne motiveze la lucruri şi mai frumoase şi să putem să activăm cu demnitate şi să conştientizăm că acest premiu ne aduce şi multă responsabilitate. Noi acoperim serviciul de sănătate a 170 de mii de oameni din sectorul Buiucani”, a declarat directoarea Asociaţiei, Liliana Iaşan.

În acest an, de Ziua Independenţei au fost acordate 13 premii naţionale în diverse domenii, precum ştiinţă, tehnologie, medicină, cultură şi arte.

„Este un răspuns modest al nostru la efortul enorm al medicilor. Moldova astăzi îşi cunoaşte eroii. Vorbim astăzi despre oameni valoroşi, care au obţinut succese într-un anumit domeniu prin propriul exemplu ne inspiră şi pe noi toţi. Pandemia ne obligă să fim uniţi, să fim responsabili, pentru a ne ajuta unul pe altul, să fim alături de eroii din prima linie”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu.

Premiul Naţional, în valoare de o sută de mii lei, este acordat anual de Guvern în semn de recunoştinţă şi gratitudine pentru rezultate remarcabile ce au contribuit substanţial la promovarea imaginii ţării pe plan internaţional şi au avut un impact considerabil asupra progresului ştiinţific.

Comentarii