Ştiri

Sursa imaginii: primaria.md

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Social

13 Sep. 2020 / 15:23

Când vor fi finalizate lucrările de reabilitare a scuarului „Mihai Eminescu”

Până la Hramul oraşului Chişinău, scuarul „Mihai Eminescu" din centrul Capitalei, din apropierea Teatrului Naţional cu acelaşi nume, va fi reconstruit capital. Promisiunea vine din partea primarului Ion Ceban, care a inspectat săptămâna aceasta şantierul de construcţie, relatează Moldova 1.

Constructorii muncesc cu sârguinţă pentru ca, de ziua oraşului, Chişinăul să aibă încă un loc de atracţie. Muncitorii au montat bordurile pentru alei şi acum aplică pavajele pietonale.

„În fiecare zi lucrăm, iar dacă nu reuşim muncim şi duminica. Vrem să facem frumos pentru ţară”; „ Ne străduim să terminăm lucrul până la ziua oraşului”, spun muncitorii.

În premieră, în scuar vor fi realizate mai multe elemente inovative, printre care iluminatul artistic şi aplicarea pavajului într-un alt stil decât cel obişnuit. Primarul general al Chişinăului, Ion Ceban, a verificat mersul lucrărilor de construcţie, precum şi calitatea acestora.

„Colegii  inspectează lucrările practic zilnic. Până pe 14 octombrie, aceste lucrări trebuie finalizate. Avem unele ajustări, urmează să discutăm cu cei de la Ministerul Culturii. Lângă Sala cu Orgă este un teren care nu ne aparţine, dar sper să găsim o soluţie”, a menţionat Ion Ceban, primarul capitalei.

Oamenii care trec pe alături spun că sunt bucuroşi că oraşul îşi schimbă aspectul, se modernizează.

„Pentru amenajarea oraşului este un lucru bun. Locuitorii trebuie să aibă parte de lucruri frumoase”; „Este bine că oraşul se modernizează. Oamenii au nevoie să iasă, să se plimbe şi asta îţi ridică dispoziţia”;  „O să fie minunat. Mă bucur foarte mult, se face totul spre bine”, au spus oamenii.

Reabilitarea scuarului „Mihai Eminescu" din centrul capitalei este un proiect realizat în baza contractului de parteneriat public-privat încheiat între Primăria Chişinău şi un agent economic.

Comentarii