Calea spre Independenţă, în amintirea jurnaliştilor de la Compania „Teleradio-Moldova”

Ştiri

Sursa imaginii: timpul.md

Postat de: Bogdan Nigai

Ştiri / Social

27 Aug. 2020 / 18:06

Calea spre Independenţă, în amintirea jurnaliştilor de la Compania „Teleradio-Moldova”

Limba română, alfabetul latin, istoria, religia sau tradiţiile care au fost interzise şi cenzurate în perioada sovietică au devenit simbol şi motiv de luptă pentru eliberarea naţională a moldovenilor din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, la sfârşitul anilor 80. Pe valul evenimentelor de atunci au intrat şi jurnaliştii de la Instituţia Publică „Teleradio-Moldova” care au prins un suflu de libertate după zeci de ani de cenzură impusă de conducerea comunistă de la Chişinău. Prin ce s-a manifestat libertatea ziariştilor, cum s-au schimbat lucrurile de la începuturile mişcării de eliberare naţională, dar şi cum îşi amintesc despre acea perioadă, am încercat să aflăm de la jurnaliştii care şi astăzi muncesc în cadrul Companiei „Teleradio-Moldova”.

”Era o perioadă de vis, eram foarte tineri, aveam viitorul înainte, eram pe val. Noi credeam că vine o perioadă nouă, că vom scăpa de comunism. Eram atunci în redacţia literar-dramatică, care, mai apoi, s-a transformat în studioul artistic „Olymp”. Eram încântaţi, eram în extaz uşor, eram ahtiaţi. Ne întâlneam în stradă cu scriitori, actori, cei care erau subiecţii emisiunilor noastre, iar noi cu toţii ştim că de la ei, de la oamenii de cultură a început lupta de eliberare naţională şi anume ei erau pe prima line. Eu personal mă mândream că îi cunoşteam pe cei care au pornit şi convocat acea mişcare naţională. Îmi amintesc că apăruse şi un articol în cel mai citit ziar de atunci „Literatura şi Arta”, era despre ce vor scriitorii. Dar ei au vrut lucruri simple, omeneşti, grafie latină şi limbă română. Din păcate, la trecerea celor aproape 30 de ani, cred că acel material ar putea rămâne fi actual şi astăzi, pentru că lucrurile deziderate rămân cam aceleaşi, din păcate. Dacă să revenim la acea perioadă, în rândul jurnaliştilor, din redacţia noastră, nu erau viziuni diferite şi nu era nevoie să ne convingem unii pe alţii, nu existau păreri diferite. Atmosfera era euforică, asta spun şi subliniez, aşteptările erau foarte mari. Nouă ni se părea că pică un zid, un zid chinezesc, un zid german, un zid moldovenesc, iar după căderea lui, iată, iată vine libertatea. Însă lucrurile nu prea s-au schimbat, după părerea mea, nu s-au schimbat deloc, iar noi încă suntem în faţa acelui zid şi aşteptăm să cadă”, a povesti directorul studioului „TeleFilm Chişinău”, Mircea Surdu.

„A fost o perioadă plină de emoţii şi sentimente deosebite,când inimile tuturor băteau la unison, atunci când participam la şedinţele cenaclului „Alexei Mateevici" şi la mitingurile care se organizau în centrul capitalei. Evenimentele erau reflectate cu mult entuziasm deoarece nu eram constrânşi de cenzura comunistă. Am trăit aceste momente de neuitat alături de marile personalităţi ale neamului, care ne-au condus spre realizarea idealurilor noastre. Trăind într-un mediu dominat de propaganda sovietică, libertatea de exprimare a avut un rol esenţial pentru postul nostru de Radio, care în scurt timp a devenit o sursă de informare credibilă, oferindu-i ascultătorului posibilitatea să-şi formeze o opinie obiectivă despre tot ce se întâmpla în ţară. Lasă de dorit după 30 de ani de independenţă calitatea limbii. Se atestă multe greşeli ce ţin de formarea frazei române după modelul rusesc, utilizarea argourilor inspirate tot din limba rusă, care au devenit o obişnuinţă de exprimare. Aceste calchieri şi argouri urâţesc foarte mult limba română. Să conştientizăm potenţialul de educaţie lingvistică a postului nostru de Radio şi să promovăm exprimarea frumoasă şi corectă a limbii române. După 30 de ani nu suntem întru totul independenţi având armată străină pe teritoriul ţării şi un conflict îngheţat. Avem speranţa, însă, că lucrurile se vor schimba, iar toate aspiraţiile noastre din acea perioadă vor deveni realitate”, a menţionat Maricica Munteanu, crainic la Radio Moldova.

„În anii 88-89, încă vechile structuri se mai menţineau, dar noile structuri încercau să se afirme. Jurnaliştilor le era destul de greu să oscileze între vechi şi nou. Dar nu mai era teama de altă dată. Ţin minte şi primele alegeri libere care au fost fenomenale. Au fost înaintaţi Dabija, Matcovschi – personalităţile noastre. Entuziasmul era mare, încât într-un centru raional pe gardul cimitirului scria: „Păcat, avem nevoie şi de votul vostru”. Îmi amintesc şi de primele adunări naţionale organizate la Teatrul Verde. Era o perioadă când noi nici singuri nu ştiam ce va fi. Era clar că vor fi careva schimbări, dar nu în măsura în care ne-am aşteptat au avut loc schimbările. Poate că lipsa experienţei politice şi de organizare ca stat ne-a determinat parcursul. Pe atunci eram director de programe la radio. Cel mai memorabil episod, din acea perioadă, a fost prima noapte de la realizarea puciului de la Moscova, din 21 august 1991, atunci când radioul a fost înconjurat de oameni, iar echipa „Teleradio-Moldova” a înnoptat pentru prima dată la serviciu, lucrând zi şi noapte. În acel moment lucrau doar două posturi de radio în tot spaţiul ex-sovietic: la Chişinău şi la Murmansk. Ca să vă închipuiţi, atât de mare era autoritatea mediatică, încât în numele programului de noutăţi de la Moldova 1 „Mesager” a fost denumită o stradă din Chişinău”, îşi aminteşte jurnalistul şi fostul director Radio Moldova, Constantin Vulpe.

„Noi într-adevăr am simţit o libertate, dacă până la acea perioadă materialele care mergeau în emisie treceau prin vreo 7 filtre, atunci toată responsabilitatea a căzut pe umerii şi conştiinţa noastră. Erau foarte multe evenimente, noi veneam de la filmări, scriam textul pe foaie şi mergeam deodată la microfon. Nu erau controale, era o responsabilitate a fiecăruia ce spunea. Erau speranţe foarte mari, au fost colegi, care veneau cu busuioc la serviciu, îmbrăcam ia – costumul naţional. Era o speranţă că se vor schimba lucrurile în bine, dar acum speranţele s-au spulberat. Soţul era tot jurnalist. Făcea interviuri cu Păunescu, cu scriitori din România. El lucra la „Moldova Suverană”, şi noi, doi jurnalişti, eram pe aceeaşi undă. În 90 am născut un fiu şi i-am pus numele Traian – nume românesc. Îmi amintesc, atunci când eram la maternitate, toţi alegeau nume româneşti pentru copiii lor. Bărbaţii veneau cu liste lungi: Lucian, Ciprian, Traian… A fost foarte fierbinte, dar lumea era entuziasmată şi credea într-un viitor luminos. Pentru noi era important că aveam libertate. În acea perioadă fiecare şi-a asumat responsabilitatea de a spune adevărul şi de a reflecta corect evenimentele şi produsul jurnalistic era mai veridic, mai credibil. Lucram la „Mesager”, ştiţi acolo erau cele mai fierbinţi noutăţi. Programul „Mesager” era foarte popular, era mult respect faţă de „Mesager”. Când spuneam că lucrez la „Mesager”, lumea se uita ca la o icoană la mine. Nu eram noi icoane, dar noi reflectam veridic, cu dragoste, cu responsabilitate şi cu respect faţă de telespectator”, îşi aminteşte Irina Ropot, jurnalistă la Moldova 1, realizatoarea emisiunii „Tezaur”.

Colega noastră de la Moldova 1, Irina Crăciun a realizat filmul documentar „Drumul spre Independenţă, în 2011, la ce-a de-a 20-a aniversare. Chiar dacă era încă copil, ea îşi aminteşte despre evenimentele de la începutul anilor 90, la care mergea împreună cu familia sa.
„Eu încă îmi mai amintesc cum am participat, având doar 8-10 ani, la Marile Adunări Naţionale din august 1989 şi august 1991. Mai mult ţin minte adunarea din 91, îmi amintesc de Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, de Nina Crulicovschi de mulţimea imensă din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Mi-amintesc momentul când mămica ne-a urcat pe mine şi pe fratele într-un camion ce se afla în piaţă, ca sa vedem mai bine ce se întâmplă pe scenă. Acele evenimente au însemnat o mişcare radicală pentru noi, chiar copii fiind, de la scrisul chirilic pe care l-am invatat in clasele 1-2, am trecut la grafia latină. Am început sa învăţăm poeziile şi cântecele de deşteptare naţionale şi nu mai învăţam poeziile despre Vladimir Ilici Lenin. Profesorii au depăşit frica şi au început să ne povestească despre cum ascultau Radio România din copilărie, în perioada sovietică, fiind născuţi la Ungheni, spre exemplu, pe malul Prutului. În clasa noastra, în 1991, când aveam 10 ani şi am trecut în clasa a 5-a, diriginta împreuna cu părinţii au decis ca costumul de scoală sa fie un costum naţional şi ne-au cusut pentru toţi costume naţionale în care mergeam la lecţii, chiar şi opinci am avut, ca încălţăminte de schimb în clasa”, îşi aminteşte jurnalista Irina Crăciun.

Mereu în vâltoarea evenimentelor, Radioul şi Televiziunea Moldovei erau una din puţinele surse de informare în anii de eliberare naţională. La începutul anilor 90 ai secolului trecut, Televiziunea Moldovei şi Radio Moldova, devin posturi de importanţă naţională oferind platforme media, unde cetăţenii îşi puteau expune liber opiniile.

Comentarii