Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

06 Dec. 2019 / 10:03

Ajutorul financiar unic de 700 de lei va putea fi ridicat începând cu primele zile ale lunii ianuarie

Persoanele care beneficiază de pensii şi alocaţii sociale de stat vor primi ajutor financiar unic de 700 de lei. Suportul financiar va putea fi ridicat de către beneficiari începând cu primele zile ale lunii ianuarie 2020 şi până la finele anului.

Parlamentul a susţinut acest proiect de lege în două lecturi, cu voturile a 64 de deputaţi.

Beneficiari vor fi persoanele care primesc pensii şi alocaţii sociale de stat ce nu depăşesc 2 000 de lei. De suport financiar unic vor beneficia persoanele care primesc pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate, pensii de urmaş, pensii pentru vechime în muncă, pensii pentru unele categorii de angajaţi, pensii ale militarilor în termen şi membrilor lor de familie, pensii ale participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobâl, precum şi beneficiarii de alte alocaţii sociale stabilite în sistemul public de pensii până la 1 ianuarie 2020.

Potrivit estimărilor, peste 591 de mii de persoane vor beneficia de acest suport unic. Cheltuielile necesare pentru acordarea suportului financiar unic beneficiarilor de pensii şi alocaţii sociale de stat constituie circa 418 milioane de lei, resurse care sunt prevăzute în proiectul bugetului de stat pentru anul viitor.

Achitarea ajutorului de 700 de lei va fi efectuată de Casa Naţională de Asigurări Sociale, prin intermediul prestatorului de servicii de plată care asigură plata pensiilor şi alocaţiilor sociale.

Comentarii