Ştiri

Sursa imaginii: alerte.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

24 Mar. 2019 / 09:02

Acţiune de salubrizare în preajma lacului din strada Albişoara

Cetăţenii sunt îndemnaţi să participe astăzi la o acţiune de salubrizare în preajma lacului din strada Albişoara din Chişinău. Acţiunea este organizată de către Asociaţia Obştească Comunitatea Tinerilor Ambiţioşi, în parteneriat cu mai multe organizaţii non-guvernamentale şi companii, scrie IPN.

„Această zonă, unde multă lume obişnuieşte să vină să se recreeze odată cu sosirea primăverii, este plină cu deşeuri, care arată rău, dar şi poluează mediul. Evenimentul e şi pentru copii, adolescenţi, persoane mature – fiecare participă cum şi cât poate. Important e să fii prezent şi să te simţi bine”, menţionează organizatorii.

La dispoziţia participanţilor vor fi puşi saci de colectare a deşeurilor şi mănuşi de protecţie. Deşeurile colectate vor fi transportate la staţia de sortare şi reciclare, aşa încât să fie asigurată „reintrarea acestora în circuitul natural într-un mod ecologic”.

Cei care vor să se alăture iniţiativei sunt aşteptaţi începând cu ora 10.00 în preajma lacului, în partea dinspre Biserica „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”.

Comentarii