Loading
ro en ru
Social
07 August 2012 | 16:33
46 dosare depuse pentru Premiul Naţional
În acest an, pentru participare la concursul pentru decernarea Premiului Naţional, au fost depuse 46 de dosare, dintre care 11 la categoria ştiinţă, 3 la tehnologii, 23 în cultură şi artă, iar alte 8 pentru domeniul sport. Declaraţia a fost făcută de vicepremierul Mihai Moldovanu, în cadrul şedinţei Comisiei pentru decernarea Premiului.
Vicepremierul Moldovanu a informat membrii Comisiei că în perioada 2-30 iulie au fost recepționate dosarele candidaților pentru înregistrarea la concurs. Participanții la ședință au decis astăzi, 7 august, să fie create patru comisii pe domenii, care vor examina dosarele admise la concurs şi în şedinţa următoare a Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional, vor prezenta avizele și propunerile privind candidaţii pentru decernarea Premiului.

Prim-ministrul Vlad Filat a menționat că Premiul Naţional urmează să fie decernat unor persoane care au obținut rezultate semnficative în domeniul în care activează.

De asemenea, Filat a cerut membrilor Comisiei să fie efectuate pregătirile de rigoare pentru organizarea la cel mai înalt nivel a festivităților din 26-27 august. 
Autor: Natalia Voinotinschi
Comentarii:
Ştiri
Promo
Moldova 1
Prima rundă de negocieri în vederea formării unei noi coaliţii majoritare care ar vota noul Guvern a început, astăzi, între reprezentanţii PLDM, PD şi grupul liberalilor reformatori. La discuţii a participat pentru puţin timp şi candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru, Iurie Leancă. Pe 15 mai, preşedintele Nicolae Timofti l-a desemnat oficial pe Iurie Leancă în această funcţie. Premierul desemnat ar urma să ceară votul de încredere al Parlamentului până la 31 mai.
Radio Moldova
Săptămâna curentă, în Parlament, ar putea fi făcută prima tentativă de votare a noului Guvern. De această părere este deputatul liberal Valeriu Munteanu, care a declarat, în cadrul emisiunii „Spaţiul Public” de la Radio Moldova, că în prezent este imposibil să fie votat Guvernul Leancă.
mai multe emisiuni: TV | Radio
Curs BNM
Abonare la Știri
Live Stream
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam