Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Regional

25 Feb. 2021 / 16:33

Tot mai mulţi locuitori din UTA Găgăuzia învaţă limba română

Chiar dacă rusa continuă să fie limba de comunicare în rândul populaţiei găgăuze, în ultimii ani se observă o tendinţă a localnicilor din regiune de a depune eforturi pentru a învăţa limba română. Şi întrucât limbile se însuşesc mai uşor de la cele mai fragede vârste, micuţii din regiunea autonomă găgăuză învaţă concomitent trei limbi - rusă, cea găgăuză şi limba română. Succese în acest sens a înregistrat şi Universitatea de Stat din Comrat, care organizează cursuri de formare continuă a cadrelor didactice, inclusiv în limba română, transmite Mesager.

Deşi este originară din Comrat, Maria Ianioglo posedă la perfecţie limba de stat a Republicii Moldova şi spune că astfel de cursuri oferite de instituţia de învăţământ superior reprezintă o modalitate perfectă pentru profesori de a avansa în domeniu.

„În cadrul Universităţii de Stat din Comrat se realizează formarea continuă a cadrelor didactice la următoarele specialităţi: predarea limbii şi literaturii găgăuze, predarea limbii şi literaturii române, predarea limbii şi literaturii engleze şi a limbilor germanice. În cadrul formării continue, cadrele didactice au posibilitatea de a-şi perfecţiona competenţele profesionale atât pedagogice, cât şi didactice şi lingvistice” susţine Maria Ianioglo, doctor în pedagogie, Universitatea de Stat din Comrat.

„Caracteristica noastră de bază, în comparaţie cu alte universităţi din Republica Moldova, este faptul că pregătim specialişti în diferite limbi. În primul rând, avem instruiri în limba maternă, cea găgăuză, în limba de stat, în limba rusă şi, bineînţeles, avem studenţi care învaţă în alte limbi străine. Noi ne străduim să colaborăm cu colegii noştri de la Centrul Educaţional Pro-Didactica din Chişinău, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, colaborăm cu Universitatea din Bălţi „Alecu Russo”, a specificat Serghei Zaharia, rector Universitatea de Stat din Comrat.

Până absolvesc grădiniţa, copiii din regiune ştiu să formuleze propoziţii coerente în limba de stat a Republicii Moldova.

„Copiii care sunt dotaţi şi au un dar vorbesc liber şi memorizează limba corect, literar. Ne străduim să facem jocuri, activităţi fizice, afară ne plimbăm şi repetăm cuvintele. În grupa pregătitoare deja formulează propoziţii şi texte”, spune Viorica Mitioglo, profesoară de limba română la Grădiniţa nr. 9 din Comrat.

Un exemplu pentru locuitorii regiunii este şi guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah, care acum un an a decis să înveţe limba română.

„Eu învăţ limba română de un an. Pentru mine e foarte interesant şi vreau să zic că această limbă pe care am învăţat-o în acest an a deschis pentru mine multe încercări şi posibilităţi. Eu văd că am rezultate. Deşi acum fac câteva greşeli, dar pentru mine nu e o problemă. Toţi copiii şi oamenii noştri care trăiesc aici trebuie să ştie această limbă şi noi, autorităţile, trebuie să creăm condiţii pentru copiii noştri”, a declarat Irina Vlah.

Menţionăm că în anul de studii 2020-2021, în şcolile şi liceele din Găgăuzia învaţă aproximativ 15 mii 400 de elevi. Peste o mie dintre aceştia studiază programul şcolar în limba română.

Comentarii