Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Regional

28 Mai 2020 / 19:20

Regiunea transnistreană a prelungit regimul de autoizolare

Regiunea transnistreană a prelungit astăzi regimul de autoizolare până pe 15 iunie. Asta înseamnă că în continuare vor rămâne instalate posturile vamale ilegale şi restricţionată circulaţia persoanelor, inclusiv a agenţilor economici, dar şi a autorităţilor de la Chişinău. Vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a declarat că toate solicitările pentru dialog au fost respinse de autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol, care declară că se descurcă singure cu pandemia, relatează Mesager.

„S-a restricţionat accesul în regiunea transnistreană pentru toate persoanele, cu excepţia celor care au reşedinţă acolo şi pentru corpul diplomatic. Pentru celelalte persoane au fost aplicate proceduri de restricţii, inclusiv proceduri care au condiţionat mai multe aprostrofări, dacă doriţi, împotriva Chişinăului, pentru a asigura un dialog şi o comunicare eficientă. Declaraţiile Tiraspolului au fost unele foarte vocale că se descurcă desinestătător”, a declarat Cristina Lesnic.

„Din păcate, cei de la Tiraspol au încercat să fortifice această criză pentru a promova anumite interese politice. Mă refer în primul rând la instalarea ilegală a peste 20 de puncte mobile de control în zona de securitate. Este o politică că, sub paravanul crizei, când toată lumea e distrasă, este preocupată, tu creezi nişte fapte pe teren şi după ce se termină criza le prezinţi ca atare”, a menţionat Andrei Popov, directorul Institutului pentru Politici Strategice.

„Toate apelurile noastre au rămas ignorate de către instituţiile şi structurile care au tangenţă pentru situaţia din zona de securitate”, a precizat Ion Manole, directorul executiv al Asociaţiei Promo-LEX.

În regiunea transnistreană au fost înregistrate până în prezent 952 de cazuri de infectare şi 37 de decese. Din cei peste 320 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova care locuiesc în regiune mulţi sunt înregistraţi pentru a beneficia de servicii la centrele medicale de pe malul drept al Nistrului. 

Comentarii