Ştiri

Sursa imaginii: news.ungheni.org

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Regional

12 Sep. 2020 / 19:01

„Rădenencele” - formaţia folclorică din Rădenii Vechi, Ungheni, care cântă despre tradiţiile moldovenilor

Chiar dacă pandemia le-a dat peste cap participarea la unele festivaluri, la sfârşit de săptămână, membrele formaţiei folclorice „Rădenencele” din satul Rădenii Vechi, Ungheni, se întrunesc la repetiţii. Mai mult, în ultima lună au participat şi la câteva evenimente în aer liber organizate în rezervaţia naturală „Plaiul fagului”, relatează Moldova 1.

Ajunse demult la pensie, iubitoarele cântecului folcloric din Rădenii Vechi, Ungheni, îşi mângâie sufletul cu cântecele din bătrâni.

„O mângâiere, o plăcere, mă mândresc că am ajuns la vârsta aceasta şi glasul încă îşi spune cuvântul. Cu asta mai ieşim din casă, mai uităm de griji, de nevoi”. „Cânt de mică, îmi place şi, de când am ieşit la pensie, venim la casa de cultură ca să cântăm din dragoste de cântec, de muzică populară”. „La vârsta noastră uităm de tristeţe şi ne veselim cu cântecul din tradiţiile noastre, din locul natal, din sat”, spun membrele formaţiei folclorice.

„Rădenencele” şi-au început activitatea în 2017.

„Este o formaţie devenită deja model şi ne mândrim cu aceasta, fiindcă suntem rădăcină din neamul străbunilor noştri. Îndeosebi cântăm despre satul natal, tradiţiile, obiceiurile noastre”, spune conducătoarea artistică, Lucia Cujba.

„Acest colectiv este mândria satului nostru. I-a fost acordat titlul de colectiv model în 2019, au succese mari, am participat la festivalul din Buzău România, alte festivaluri”, spune primarul din Rădenii Vechi, Ungheni, Vera Golan.

Secvenţe inedite cu formaţia folclorică „Rădenencele” vor apărea într-un film documentar în curs de realizare despre un eveniment tradiţional de amploare, organizat anual la Rădenii Vechi: „Sărbătoarea fagului”.

Comentarii