Ştiri

Sursa imaginii: deschide.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Regional

19 Aug. 2019 / 15:33

Încă 35 de familii din Otaci vor primi despăgubiri

Alte 35 de familii care locuiau în prima scară a blocului din Otaci avariat vor primi despăgubiri pentru apartamente. Guvernul va aloca din fondul de rezervă 6,8 milioane de lei, relatează Radio Moldova Actualităţi.

Potrivit anexei la proiectul Guvernului pregătit de Ministerul Finanţelor, 13 familii vor primi peste 200 de mii de lei, iar cea mai mică sumă va fi de 149 mii lei, pe care o va primi un bărbat care locuia singur într-un apartament cu o cameră din blocul avariat.

„Costurile aferente compensării cheltuielilor suportate la achitarea taxei de stat în sumă de 34 448 lei şi a taxei notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare a locuinţelor în sumă de 6 891 lei vor fi alocate din contul bugetului local al oraşului Otaci, în baza contractelor de procurare a locuinţei, înregistrate în modul stabilit”, se menţionează în nota informativă a Hotărârii de Guvern.

Anterior, Guvernul a alocat alte opt milioane de lei pentru 35 de familii care aveau apartamente în cea de-a doua scară a blocului din Otaci care s-a prăbuşit.

Comentarii