Ştiri

Sursa imaginii: moldovenii.md

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Regional

06 Dec. 2019 / 12:36

Cetatea Tigina va fi reconstruită cu ajutorul a doi arhitecţi italieni

Vor scoate geamurile termopan, teracota şi blocurile de beton şi vor reconstrui Cetatea Tighina doar cu materiale asemănătoare celor folosite la etapa construcţiei cetăţii, în secolulul XV. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova a alocat 2,5 milioane de euro în acest sens. Proiectul va fi realizat de anul viitor, prin contribuţia a doi arhitecţi italieni, relatează Moldova 1.

Unele elemente ale cetăţii urmează sa fie demolate şi reconstruite cu materiale noi, care vor fi asemănătoare celor ce au fost  folosite pe timpuri. La fel va fi realizat  un studiu de expertiza tehnică, în baza căruia vor fi stabilite cele mai afectate porţiuni, care au nevoie de intervenţii urgente.

„ Acum noi trebuie să facem această cetate să fie una sigură şi să intervenim acolo unde este necesar cel mai mult. Puteţi vedea mai multă vegetatie pe pereţi, puteţi observa cum unele zone ale peretelui se dărâmă, şi multe alte probleme, acestea sunt lucrările care trebuie făcute în primul rând”, susţine Luiza Marko, consultant program EUCBM.

Managerul de program din cadrul delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova susţine că pentru reconstrucţia mai multor monumente istorice din ţară au fost alocate 5 milioane de euro.

„Contribuţia din partea Uniunii Europene este în jur de 5 milioane pentru toate intervenţiile care vor avea loc şi în Chişinău, iar aici pentru cetate avem un buget de aproximativ 2,5 milioane de euro pentru toate lucrările de reconstrucţie care vor începe în 2020”, a precizat Fabien Schaefer, manager de program, din cadrul UE.

Directorul cetăţii, Alexandru Iasicov, susţine că lucrările realizate până în prezent s-au făcut cu materiale moderne, pentru a putea evita o eventuală prăbuşire a pereţilor.

 „Cetatea nu a fost reconstruită încă din anul 1892 când a fost restaurată de turci. Ceea ce s-a făcut pe teritoriul cetăţii e construit de la zero, şi lucrările au fost efectuate în lipsa unor specialişti în domeniu, dar în acelaşi timp lucrările au avut loc pentru a evita distrugerea cetăţii”, spune Alexandru Iasicov.

Cetatea Tighina a fost construită în secolul al XV-lea încă pe vremea lui Ştefan cel Mare. Fortăreaţa a fost ridicată pentru a apăra malul stâng al Nistrului de invaziile tătarilor. A fost deschisă pentru turişti în anul 2008. De atunci cetatea a fost vizitată de peste 60 de mii de oameni.

În cadrul aceluiaşi proiect va fi renovat şi Circul din Chişinău.

Programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, contribuie la consolidarea înţelegerii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.

Comentarii